Social

Un socialist, pentru prima oară în Senatul american

Pentru prima dată în istoria Statelor Unite, un socialist intra în Senatul american. Bernard Sanders, ales în noiembrie pe lista statului Vermont, situat în nord-estul SUA, este de fapt candidat independent de orientare socialistă, curent politic nedefinit în SUA, comentează AFP. Sanders acesta a caştigat cu 65 la sută din voturi în faţa unui om de afaceri foarte bogat, care a cheltuit şapte milioane de dolari din averea personală pentru a-şi finanţa campania electorală. Senator cu accent de Brooklyn Proaspătul senator în varstă de 65 de ani, cu un accent puternic de Brooklyn, pare uneori un " extraterestru " într-o ţară unde socialismul este asociat mai degrabă Coreei de Nord, decat social-democraţilor scandinavi. Acesta reprezintă însă, din punctul de vedere al Europei, un element periculos de stanga. "Sunt un social-democrat", accentuează Sanders. Fiu al unui imigrant polonez, născut în 1941, se bucură de o popularitate impresionantă în campaniile din Vermont. SUA să preia modelul suedez În opinia primului socialist american din cadrul Senatului SUA, Bernard Sanders, bogăţia în SUA este foarte prost distribuită, iar Statele Unite au de învăţat de la Europa. SUA sunt la ora actuală singura naţiune printre ţările dezvoltate care nu are un sistem naţional de asigurări de sănătate. Este cea mai bogată naţiune din istoria lumii, dar această bogăţie este foarte prost distribuită, opinează senatorul american. "Noi avem cea mai ridicată rată de sărăcie infantilă dintre marile ţări industrializate. Milioane de familii de nivel mediu întampină mari dificultăţi pentru a-şi trimite copiii la universităţi fiindcă este extrem de costisitor", spune Sanders. Întrebat ce înseamnă pentru el a fi socialist, Sanders afirmă că guvernul ar trebui să joace un rol important în a asigura fiecărui muncitor un nivel de trai convenabil, astfel încat să se ajungă la înlăturarea sărăciei, reducerea prăpastiei dintre bogaţi şi săraci şi la un anumit număr de concedii plătite. În toate aceste domenii, Statele Unite au de învăţat de la Europa şi de la Scandinavia pentru a avansa către o societate mai egalitară, adaugă senatorul. Războiul din Irak, un dezastru Alături de problema încălzirii globale, războiul din Irak este pentru Sanders "un dezastru". "Irakul este pe cale de dezintegrare , iar eu cred că cel mai bun lucru pe care SUA îl pot face este să aducă trupele militare acasă cat mai repede cu putinţă. Prin aceasta, vreau să spun într-un an", adaugă senatorul american Bernard Sanders. Senatorul a obţinut în 1990 singurul fotoliu al statului vermont în Camera Reprezentanţilor şi a fost reales de şapte ori.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea