Social

Un CFR european in 15 ani

In cel mult 15 ani, legea ne va permite sa obtinem despagubiri din partea companiilor de transport pentru intirzieri, furturi sau violente fizice petrecute in mijloacele de transport. Consiliul European si Parlamentul European au aprobat o directiva pentru liberalizarea transportului feroviar in UE, care va oferi un set de drepturi nu numai pasagerilor de pe rutele internationale, ci si celor calatorind pe rute interne. Astfel, pentru intirzieri produse din vina operatorului feroviar, pasagerii vor primi inapoi 25% din contravaloarea biletului de tren, in cazul intirzierilor de peste 60 de minute, si chiar 50%, in cazul unei intirzieri mai mari de doua ore. Companiile feroviare vor trebui sa-si asume responsabilitatea pentru protectia calatorilor si a bunurilor acestora, atit in tren, cit si in gari. Nivelul de educatie, pregatirea profesionala si starea sanatatii mecanicilor si a celorlalti lucratori feroviari vor fi verificate pe baza unui set comun de criterii. Prevederile directivei se vor aplica incepind din 2010, pentru rutele internationale, iar apoi si pe cele nationale. „Calatorii pe distante lungi vor fi tratati la fel, indiferent ca vor trece sau nu frontiera“, a declarat Alejo Vidal-Quadras, negociatorul-sef din partea Parlamentului European. Marea concesie facuta de europarlamentari este insa ca statele membre vor avea posibilitatea de a amina aplicarea directivei timp de 15 ani. Federatia Europeana a Pasagerilor si-a exprimat increderea ca directiva pentru liberalizarea serviciilor feroviare va deschide drumul spre aplicarea acelorasi prevederi si in transportul urban si maritim.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea