Social

Ucraina si Georgia vor rata la Bucuresti trenul NATO

Vizita lui George W. Bush la Kiev, „un premiu de consolare ”. Romania - in tabara celor care sprijina aderarea fostelor republici sovietice.

In timp ce presedintele ucrainean, Viktor Iuscenko, s-a declarat, ieri, increzator ca tara sa va obtine „un semnal pozitiv” la summit-ul NATO de la Bucuresti, iar Georgia face concesii in acelasi scop maret al aderarii la Organizatia Nord-Atlantica, liderul rus, Vladimir Putin, spera in stoparea expansiunii aliantei pe teritoriul fostei URSS.

Chiar si statele NATO sunt inca divizate in legatura cu acest subiect. Presedintele SUA, George W. Bush, este cel mai mare sustinator al ideii ca Ucraina si Georgia sa devina candidati oficiali pentru aderarea la NATO. Inainte de summit-ul de la Bucuresti, Bush a mers in vizita la Kiev, pentru a transmite ca sustine „Planul de Actiuni pentru Aderare (MAP) pentru Ucraina si Georgia”.

„Consider ca NATO va avea de castigat, la fel ca si Ucraina si Georgia, cand si daca va avea loc aderarea”, a declarat liderul de la Casa Alba inaintea plecarii sale spre Europa. In pofida acestor declaratii, Bush nu a trecut de stadiul incurajarilor, in conditiile in care nu poate sa ofere garantii.

Potrivit Kommersant, vizita liderului de la Casa Alba este, de fapt, „un premiu de consolare” pentru Kiev. Ucraina este angajata intr-un „dialog intens” cu NATO privind aderarea sa, cerand trecerea la o etapa urmatoare, MAP, ceea ce i-ar oferi statutul de candidat oficial la aderare. Chiar si populatia ucraineana este divizata in privinta unei eventuale aderari, mai mult de jumatate declarandu-se impotriva acestui proiect, potrivit sondajelor de opinie. De exemplu, presedintele Bush a fost primit de ucraineni cu „Yankee Go Home” si „Nazi-Nato”, „Nato Niet, Nato Niet”.

Georgia da soldati in Afganistan contra apropierii de NATO


In schimb, Georgia este dispusa la mai multe sacrificii, oferindu-se sa trimita 500 de militari pentru a suplimenta trupele NATO aflate pe frontul din Afganistan, potrivit Reuters. Pana in prezent, fostul stat sovietic a contribuit la forta NATO din Afganistan doar cu un medic, in timp ce in Irak are mobilizati cateva sute de militari in cadrul coalitiei conduse de americani.

Moscova ameninta pana in ultima secunda

Desi a primit asigurari ca nu vor aparea noi amenintari, Rusia nu inceteaza sa isi reafirme ostilitatea fata de extinderea NATO catre frontierele sale. Aderarea Ucrainei la NATO va provoca o „criza profunda” intre Kiev si Moscova, a avertizat adjunctul ministrului rus al Afacerilor Externe, Grigori Karasin. Nici aderarea Georgiei nu e privita cu ochi buni: „Este de la sine inteles ca depinde de Georgia sa hotarasca la ce structuri si organizatii sa adere. (...)

Ar trebui sa fie clar ca aderarea Georgiei la NATO va fi o povara foarte grea pentru relatiile sale bilaterale cu Rusia”, a afirmat ambasadorul rus in Georgia, Viaceslav Kovalenko, amintind ca regiunile separatiste Abhazia si Osetia de Sud au o opinie negativa despre o aderare a Georgiei la NATO. Totusi, pentru a calma spiritele in randul autoritatilor din cele doua tari, Bush a insistat ca „Rusia nu va avea drept de veto cu privire la ceea ce se intampla la Bucuresti”.

Franta si Germania spun NU fostilor sovietici

Daca Romania sustine aderarea Georgiei si Ucrainei, Franta si Germania au anuntat oficial ca nu vor sprijini demersurile fostelor republici sovietice Georgia si Ucraina de a deveni membre ale NATO. „Franta are o opinie diferita de cea a SUA in aceasta problema. Nu isi va da acordul pentru aderarea Ucrainei si Georgiei“, a declarat premierul Francois Fillon .

„Ne opunem aderarii Georgiei si Ucrainei deoarece credem ca nu este raspunsul potrivit pentru balanta puterii din Europa si intre Europa si Rusia, si vrem sa avem un dialog pe acest subiect cu Rusia“, a precizat premierul francez, care a anuntat ca acesta va fi mesajul pe care il va transmite presedintele Sarkozy la Bucuresti.

La randul sau, purtatorul de cuvant al cancelarului german Angela Merkel a declarat ca factori interni, cum ar fi tensiunile politice din Georgia si divergentele din Ucraina referitoare la o eventuala aderare la NATO a tarii, arata ca aceste state nu sunt deocamdata pregatite sa se alature MAP. I

n acest context, Ucraina si Georgia nu vor primi absolut nimic la Bucuresti, de vreme ce orice decizie se ia prin consens al membrilor Aliantei.


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea