Social

Turcia mizeaza pe cererea de energie a UE

Consumatorii europeni ar putea primi, pana in 2015, peste 50 miliarde de metri cubi de gaze naturale prin conductele care vor traversa turcia . Turcia este hotarata sa devina un punct important pe harta gazoductelor cu terminale in Europa. Geografia o plaseaza in proximitatea Marii Caspice, o zona bogata in resurse energetice , dar si a rezervelor din Orientul Mijlociu. Ministrul turc al energiei, Hilmi Guler, s-a intalnit la sfarsitul saptamanii trecute, la Roma, cu omologii sai din Italia si Grecia pentru a semna un nou acord prin care Turcia mai face practic un pas spre visul sau de a deveni un partener strategic pentru siguranta energetica a Europei. Cele trei tari vor construi un sistem de conducte pentru importul de gaze naturale din regiunea caspica si Orientul Mijlociu, unde se afla peste 20% din rezervele mondiale. Proiectul, care va costa 400 milioane de euro, va fi finalizat in 2012 si va asigura consumatorilor greci si italieni gaze naturale din alte tari decat Rusia si Algeria. Prin acordul semnat, guvernele celor trei tari recunosc importanta acestui coridor de tranzit si se angajeaza sa sustina companiile care vor construi infrastructura necesara, Edison din Italia, Depa si Desfa din Grecia si Botas din Turcia. Coridorul Turcia-Grecia-Italia va avea trei sectiuni: reteaua de conducte din Turcia care va fi extinsa, tronsonul care va lega Turcia de Grecia (ITG), care va fi operabil din 2007 si va avea o capacitate anuala maxima de 11,5 miliarde de metri cubi de gaze; si tronsonul Grecia-Italia (IGI), cu o capacitate anuala de 8 miliarde de metri cubi de gaze si operabil din 2012. Proiecte energetice fara Rusia si Algeria Conducta IGI va avea o lungime de 800 de kilometri, din care 600 de kilometri vor fi construiti de compania greaca Desfa. Restul conductei, de 200 de kilometri, care va trece pe sub apa din Grecia pana in Italia, va fi produsul Poseidon, un joint venture de 50-50% intre Edison si Depa. Guvernul italian spera ca Poseidon, care a fost recunoscut de catre Uniunea Europeana drept un proiect de interes pentru europeni, sa duca si la o intensificare a concurentei pe piata energetica. Lucru pe care, de altfel, Bruxelles-ul il cere de mai mult timp de la toate pietele energetice din spatiul comunitar. Astfel, oficialii italieni au dat companiilor Edison si Depa dreptul de a folosi exclusiv intreaga capacitate de transmisie a conductei timp de 25 de ani. Pentru a-si asigura furnizorii, cele doua firme au inceput deja negocierile cu unele tari din bazinul Marii Caspice. "Aceasta conducta ne va aduce noi furnizori, in afara Rusiei si Algeriei, si va compensa scaderea productiei din UE", a spus directorul executiv al Edison, Umberto Quadrino, citat de "Wall Street Journal". Turcia, importanta pentru strategia energetica a UE La 45 de ani dupa ce Ankara a solicitat pentru prima oara primirea in Uniunea Europeana, Turcia inca primeste semnale contradictorii din spatiul comunitar. Unii vor ca granita Uniunii sa se termine la Turcia, in timp ce altii inca mai cred ca tara se poate alatura comunitatii europene. Este posibil ca, pe masura ce negocierile de aderare avanseaza ca melcul, relatia dintre UE si Turcia sa inceapa sa fie definita de siguranta energetica, scrie "Financial Times". Rezervele de gaze ale Uniunii Europene acopera mai putin de 48% din propria cerere, iar aceste cifre vor scadea sub 20% pana in 2030. Europa isi poate asigura energia prin gasirea de noi furnizori dincolo de Gazprom, monopolul gazelor naturale controlat de statul rus. Gazprom deja furnizeaza peste 20% din gazele naturale ale Uniunii Europene. Tocmai in aceasta schema, Turcia vrea sa joace un rol cheie, cu o strategie pe termen lung. Pozitia sa geografica o ajuta, pentru ca poate reprezenta o ruta de tranzit pentru transportul gazelor naturale din regiunea caspica si Orientul Mijlociu spre Europa. Planul acesta nu este unul nou, dar a prins avant in ultimul timp, mai ales dupa ce Gazprom a speriat Europa cand, in miez de iarna, a stopat livarile pentru Ucraina si Belarus, din cauza unor dispute privind pretul energiei. Pe 3 iulie anul acesta, Turcia a anuntat ca a inceput sa importe, pentru consumul intern, gaze din Azerbaidjan prin conducta South Caucasus Pipeline, operata de British Petroleum. In august va avea loc prima livrare de gaze naturale din Azerbaidjan catre Grecia, care traverseaza Turcia. Turcia si Grecia sunt deja legate prin conducte, iar acum Italia va fi si ea conectata la retea. Rusii de la Gazprom nu renunta la clientii europeni Dar cel mai ambitios plan in care Turcia va juca un rol important este conducta Nabucco, proiectata pentru livrarile de gaze naturale din estul Turciei spre Austria, prin Bulgaria, Romania si Ungaria. Constructia conductei de 3.300 de kilometri ar trebui sa inceapa in 2008 si sa se termine in 2011. Daca proiectul se va realiza, Nabucco va aduce Uniunii Europene gaze naturale din mai multe tari, precum Irak, Iran, Azerbaidjan, Turkmenistan si Kazahstan, toate via Turcia. Este adevarat, soarta Nabucco ramane incerta, mai ales ca Gazprom a venit, la sfarsitul lunii iunie, cu o alternativa la aceasta conducta. Rusii au propus companiei italiene Eni un parteneriat pentru construirea unei conducte. Cu o lungime de 900 de kilometri si o capacitate de 30 miliarde de metri cubi, " South Stream " ar urma sa lege Rusia de Bulgaria si apoi sa se desparta in doua tronsoane: Romania-Ungaria-Austria si Grecia-Macedonia-Albania-Italia. Daca acest proiect se va realiza, o parte din livrari ar veni cel mai probabil din Turkmenistan si Kazahstan. Dar dependenta consumatorilor europeni de Gazprom ar creste. In orice caz, Turcia ramane devotata planului sau de a deveni un important coridor energetic pentru livrarile de gaze din Orientul Mijlociu si zona caspica spre Europa, lucru suficient de important pentru relatiile dintre Ankara si Bruxelles.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea