Social

Trenul de lux al CFR a pornit în stil romanesc

Cei cinci călători care au plecat din Gara de Nord cu prima cursă business class romanească, în direcţia Braşov- Oradea , au ajuns în acest vagon aproape din întamplare. "Am avut noroc. Voiam să iau bilet la clasa I, dar nu mai erau locuri", ne-a declarat unul dintre pasageri. Noile dotări ale trenurilor i-au luat prin surprindere şi pe angajaţii de la agenţia de bilete CFR, dar şi pe cei de la casele de bilete din Gara de Nord, inclusiv cei de la informaţii. Cu o zi înainte de introducerea vagoanelor, nimeni nu putea să spună sigur care este trenul care va avea clasa business. De la agenţia de bilete ni s-a spus că sistemul nu permite încă vanzarea de locuri bussines şi ne-au îndrumat către casele de bilete din gară. Nici acolo nu se ştia cum va fi cu noile vagoane şi ne-au chemat a doua zi, pentru că nu intrase în vigoare noul mers al trenurilor. Duminică dimineaţa, angajaţii CFR pluteau în aceeaşi ceaţă. La unul din punctele de informaţii ni s-a spus că singurul tren cu business class pleacă spre Bistriţa, la ora 21.30, iar la alt punct de informare am aflat că şi trenul spre Oradea are vagon business. Tot acolo am aflat că există o casă specială pentru această clasă, casa 7, care era pană acum de clasa I. Pozele din tren, luate ca amintire În tren ne-au aşteptat alte surprize. Internetul nu funcţionează, iar scaunele nu sunt aşezate la o distanţă suficientă pentru a ţine confortabil un laptop. Cu toate acestea, vagonul de business a atras caţiva curioşi, care au încercat confortul fotoliilor din piele pentru cateva minute şi au făcut poze în faţa monitoarelor. "Nu merită", ne-a spus un pasager de la clasa business exclusiv, care s-a arătat dezamăgit de faptul că televizorul care se anunţa este de fapt un monitor pe care se pun casete video la cerere. Preţul unui bilet întreg pană la Oradea este 155,10 RON la clasa business exclusiv şi 135,10 RON la clasa business standard, iar drumul pană la Timişoara vă costă 146,40 RON, respectiv 126,40 RON. Primele vagoane business class ale CFR, anunţate de Radu Berceanu, ministrul transporturilor, încă de acum două săptămani, au fost ataşate duminică garniturilor de tren care ajung la Oradea şi Timişoara. Ministrul promitea că noile vagoane vor fi dotate, asemenea unui avion, cu televizoare, "reproducătoare de muzică", prize de 220 de volţi şi fotolii din piele. Călătorilor li se promit o gustare, cafea şi răcoritoare, dar şi internet wireless , toate incluse în preţul biletului, care costă numai cu 25 RON mai mult faţă de clasa a II-a. Singurul compromis pe care trebuie să îl facă este renunţatul la fumat pe tot timpul călătoriei, care pană la Oradea poate trece de 8 ore.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea