A fost fara indoiala un meci urat. Tensiunea a ucis spectacolul. Regula e simpla. Cine pierde primul meci isi cam scoate valiza din dulap sa o pregateasca de drum. Austriecii, bunaoara, au platit cu bani grei privilegiul de a-si vedea echipa la un turneu final si au rezistat doar doua minute. De aceea a pregatit Piturca atat de minutios cea dintai partida. Perechile s-au format imediat: Benzema -Tames, Anelka-Goian si mai ales sutura siameza Ribery-Chivu.
Domenech a contrabalansat printr-o presiune cumplita pe dreapta, unde flancul legiunii recrutate din coloniile africane Abidal, Makelele, Mallouda a simtit punctul nostru slab. Banel a rezistat admirabil pe componenta fizica si i-a hartuit sacaitor pe francezi sprijinit si de Contra.
Dupa crisparea de inceput, copilul Baraganului a rezistat caldurii mai bine decat fiii Africii.
Nicolita a alergat in primul meci mai mult de doisprezece kilometri, ceea ce reprezinta cel mai mare travaliu al unui jucator la turneul final pana in acest moment. Terenul din Zurich e prea scurt ca varfurile noastre de viteza, „fratii“ Niculae, sa-si poata gasi culoarele de contraatac pe care le proiecteaza Piturca, iar jocul la demontare pregatit pentru Franta a sacrificat total componenta de constructie.
Cocis a jucat slab si a pierdut cateva mingi sinucigase in treimea noastra, dar si francezii au fost intr-o zi mize-rabila. A fost un meci lent, pentru ca fiecare a dorit sa cedeze initiativa, preferand sa profite de greselile adversarului decat sa-si demonstreze superioritatea prin posesie.
Din pacate, noi nu am avut sut pe poarta nouazeci de minute si fazele fixe nu i-au mai gasit pe Goian si Tamas in postura de finalizatori surprinzatori, semn ca si jocul lui Piturca a fost obiect de studiu serios pentru Domenech. Rupt oarecum pe flancul stang de restul echipei, Mutu a incercat solutii individuale, dar caldura, vestile proaste din ultima vreme si mai ales pectoralii de cremene ai lui Thuram i-au anulat aproape total eficienta.
Nationala a rezistat cu Franta si pentru ca a simtit in spate frontul celor doisprezece mii de romani care au ingalbenit luni seara Zurich-ul. Am vazut conationali stransi din toate colturile lumii cantand „Desteapta-te, romane!“, dincolo de entuziasmul unui meci de turneu final. Era acolo sentimentul acela unic de mandrie ca, in sfarsit, contam ca natiune in Europa. Si asta e mult mai mult chiar si decat o victorie.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro
