Social

Tolstoi si ai lui ies la pensie postum

Pentru romani, Eminescu urca pe podiumul cu personalitati autohtone. Chiar daca de mult n-au mai pus mina pe un volum semnat de el. In capul listei de „mari romani“, din proiectul lansat de TVR, l-am putea vedea pe „poetul national“. Clasicii isi pastreaza notorietatea, chiar daca si-au pierdut cititorii. Cu toata biblioteca mostenita de pe vremurile cind lectura din operele canonice tinea loc de mass-media, multi romani nu se mai avinta la sute de pagini si zeci de volume. Nici chiar criticii literari si scriitorii, daca nu o fac din obligatie profesionala. Astfel, Mircea Vasilescu, de la „Dilema Veche“, apreciaza ca, „daca ar fi din placere, as citi si as reciti «Scrisorile catre Alecsandri» ale lui Ion Ghica, dar n-as reciti poezia lui Alecsandri, care nu imi mai spune nimic“. Dintre cititorii profesionisti, criticii din tinara generatie se vad cel mai putin tentati sa revina asupra lecturilor masive si greoaie. Carti bune de lasat in raft Volumele mari aduna mult praf in biblioteca, mai ales cind nu mai pui mina pe ele ani de-a rindul. Iar daca nici nu mai ai de gind sa le recitesti vreodata, viitorul lor previzibil e sa devina mostenire de familie. Tinarul critic Marius Chivu prefera sa lase creatiile prea voluminoase ale clasicilor sa se prafuiasca in continuare: „Citesc greu si aproape ca nu mai recitesc volumele masive ale clasicilor. Cineva spunea ca o carte de peste 500 de pagini, daca nu e scrisa de Dickens sau de un rus mort, mai bine o lasi pe raft. As vrea sa recitesc intr-o zi «Razboi si pace» (la pensie?), insa «Familia Thibault» sau alte romane fluviu, precum si romanele istorice vor ramine, sint sigur, nerecitite“. Chivu are insa preferatii sai printre clasici: „Cehov, Borges, Buzatti, adica maestrii prozei scurte si foarte scurte. De altfel, impartasesc tot mai mult parerea lui Borges conform careia in romanele clasicilor sute de pagini sint de umplutura“. Iar sub presiunea timpului, cu toata savoarea ei, umplutura te pune pe fuga. Cu atit mai mult cu cit gasesti putin timp chiar si pentru Shakespeare, cum recunoaste si Mircea Vasilescu. „Ma plictiseste Cosbuc“ Cind citesti pagini intregi pline de pitoresc, dintr-un autor ale carui calitati scriitoricesti le poti aprecia, dar care nu-ti serveste nimic de interes actual, ai toate sansele sa-ti pierzi rabdarea. Criticul Alexandru Matei, care semneaza la „ Observator cultural“, recunoaste: „Clasicii didactici, de pilda poetii de pe vremea poeziei cu forma fixa, ma plictisesc, ca si prozatorii ruralizanti (desigur, ramin aici de apreciat eventualele virtuti retorice): Cosbuc, Duiliu Zamfirescu, Slavici, Macedonski. Sau, de pilda, Boileau. Sint clasici populari, de la Jules Verne sau R.L. Stevenson, anticipatori nu doar ai unor societati utopice (cazul nantezului), ci mai ales ai unei alte sensibilitati“. Totusi, tinarul critic se simte dator cu precizarea ca nu toti merita sa fie lasati exclusiv in grija istoriei literare: „Mi se pare insa o prostie sa-i consideri depasiti pe Platon sau pe Kant, numai pentru ca opera lor a avut vreme sa se cliseizeze. Dincolo de cliseu ramine uneori chiar totul de redescoperit“. Echipa lui Molière si Defoe pierde Tentanta pentru o a doua sau a treia lectura ramine o carte clasica daca iti lasa posibilitatea de receptare din cit mai multe perspective. Cu atit mai mult cu cit poate fi lecturata si in cheie actuala. Altfel, in goana continua dupa nou, clasicii pierd tot mai mult teren. Prozatorul Daniel Vighi, profesor la Universitatea din Timisoara, admite ca, in ceea ce ii priveste pe clasici, atunci cind nu-l obliga meseria, nu prea ii mai citeste: „De multa vreme n-am mai citit, de exemplu, Daniel Defoe, cu « Robinson Crusoe » si nici Molière. Exista o competitie intre clasici si literatura recenta, o tentatie continua catre ceea ce apare nou. Clasicii mai pierd meciul asta“. Ca sa nu pierdem si ceea ce ar trebui retinut, Vighi ne propune metoda pe care si el o aplica: „Nu recitesc intregul roman «Crima si pedeapsa», ci doar scena cu slepurile de fin de pe Neva si betia lui Marmeladov in birtul unde-l intilneste pe Raskolnikov. Nu-l mai citesc pe Cervantes, in afara de scena unde Don Quijote o intilneste pe Dulcineea del Toboso“. „Balzac, grafoman de geniu“ Daca literatura tinara e deseori acuzata ca e plina de excese fara efect, de la cele la limita pornografiei pina la cele de limbaj argotic, tot excesele atrag critici si clasicilor. Iar criticile cele mai aspre le primesc de la scriitorii romani din categoria grea. Cu precizarea ca ii va citi mereu pe Gogol, Flaubert si Knut Hamsun, George Balaita scutura bine literatura canonizata: „Dintre romani, nu il mai citesc pe Paul Zarifopol. Inteligent, cinic, rece. Imi place. Prea teapan, insa. Si nu pot intelege furia lui viscerala impotriva lui Stendhal. Nu il mai citesc, sau foarte rar, pe Balzac. Grafoman de geniu. Obositor, plicticos. Chiar si fizic supradotat, el duce in spinare, ca un hamal cosmic, si diamantele, si muntele de steril. La fel mi se intimpla cu Tolstoi, cel mai mare din toate timpurile. Am citit «Razboi si pace» si nu numai, de trei ori. Nu mai merge. Curge prea lent. Intre cei care au apucat si o buna parte a secolului 20, nu pot de mult citi Herman Hesse. In «Jocul cu margele de sticla» el marunteste la nesfirsit filosofia si subtiaza mult povestea. Cauti epicul cu luminarea“. Iubirile vechi ies din joc Pe lista de refuzati a lui Balaita isi gasesc loc destui scriitori, fiecare cu defectul lui in ochii autorului autohton: „Anatole France e prea sfatos, Pirandello prea acrobatic, Malraux prea dependent de idee. André Gide? Romain Rolland? Nu i-am putut citi niciodata pina la capat. Am renuntat de mult la Hemingway, amor de junete“. Chiar daca nu le gasim prea multe cusururi celor invocati de Balaita si, dimpotriva, fascinatia lor asupra noastra a ramas intacta, s-ar putea ca, la o noua lectura, ea sa dispara. Despre ce s-a intimplat cind a incercat sa reia „Muntele vrajit“, Nora Iuga povesteste: „Am citit cu sufletul la gura. Asteptam cu nerabdare dialogurile lui Naphta cu Settembrini, pe care de fapt nu le citisem, le invatasem… si exact acolo s-a rupt filmul. Interesul meu o cotise in alta parte. Aceasta senzatie de «déjà-vu» la lucruri solide, definitive, esentiale!“. Singurele texte clasice la care poeta revine sint „Cintarea Cintarilor“, „Eccleziastul“ si „Micul Print“. Criticii nu isi permit luxul Pentru ca intre amintire si perceptia directa apar goluri dictate mai mult de contextul lecturii, orice cititor poate ajunge la concluzia Norei Iuga: „Nu simt nevoia sa reiau o carte pe care am mai citit-o, chiar daca mi-a placut peste masura. Nu ma intorc la «iubirile» vechi. In general, raportarile noastre la lume sint provizorii si infidele, iar ceea ce m-a fascinat, chiar m-a format cindva, la revedere tirzie e trist si deceptionant. Locurile din copilarie, care mi se pareau mari pe-atunci, cind le revad azi le gasesc mici si derizorii“. Criticului literar Mircea Martin ii pare insa un lux sa refuze o carte, indiferent ca e o aparitie noua sau scrisa de un clasic: „Un critic nu-i un cititor obisnuit, ci e intr-un fel privilegiat, intr-alt fel frustrat. El trebuie sa citeasca in continuare totul, sa nu-i refuze nici unei opere clasice sansa de a fi redescoperita. Orice opera reusita poate fi recitita in mai multe chei si registre“. Au iesit din cursa * Alecsandri, pentru ca nu-i mai spune nimic cititorului actual. La fel si Cosbuc, Slavici, Duiliu Zamfirescu, Macedonski. (Mircea Vasilescu, Alexandru Matei) * Balzac, pentru ca geniul sau de grafoman oboseste lectorii. (George Balaita) * Tolstoi, pentru ritmul prea lent in care se misca in „Razboi si pace“. (George Balaita, Marius Chivu) * Herman Hesse, pentru ca filosofeaza prea mult. (George Balaita) * Thomas Mann , pentru ca „Muntele vrajit“ nu mai are farmec la a doua lectura. (Nora Iuga)

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea