Social

Teatrul pe apa a strans oamenii ca pe stadion in Parcul Tineretului

Peste 2000 de persoane au asistat sambata seara la spectacolul trupei franceze „Ilotopie” desfasurat in Parcul Tineretului , transformand seara intr-una dintre cele mai reusite din cadrul proiectului „Apa Aer Foc” desfasurat in ultimele saptamani. Lacul s-a transformat intr-o uriasa scena pe care actorii-acrobati ai trupei au adus imagini poetice, de vis. Suprarealismul „tablourilor” create de artisti in contact cu apa era generat cu ingeniozitate: rotile unei biciclete loveau apa improscand-o in urma bizarului vehicul, un urias pat cu vasle aluneca pe luciul apei pentru a fi apoi parcat langa un copac luminat de reflectoare si asezat in mijlocul lacului, o femeie „planta” flori ce ramaneau deasupra apei, plutind ca niste nuferi , un barbat batea sisific intr-o usa care se scufunda in apa cand era deschisa, in timp ce o alta ii aparea in fata, starnindu-i disperarea de a nu ajunge la persoana dorita, pe numele ei Suzana. Totul a pornit ca un joc cu apa, dar a devenit mai mult decat atat, poate un „joc secund mai pur”, cum ar fi spus Ion Barbu, fiindca despre oglinzi si oglindire era vorba aici, la fel ca in celebra poezie. Introducerea spectacolului lamurea privitorii ca tot ceea ce vor vedea provine din imaginatia lui Narcis , cel care s-a privit in apa pana cand s-a indragostit de propria-i imagine. De aici pana la seria de imagini nascute pe suprafata lacului era un drum lung, ghidat numai de imaginatia creatorilor spectacolului, care a contribuit fiecare la alcatuirea acestui „puzzle acvatic ”, construit dupa principii postmoderne. La randul lui, spectatorul era invitat sa-si compuna propriul spectacol, decupand din tot ceea ce vedea imaginile preferate, personajele pe care sa le urmareasca in actiunile lor, unghiul din care sa priveasca. De altfel, din comentariile de dupa spectacol reiesea ca unii fusesera mai atenti la „rezolvarile” tehnice care ii ajutau pe actori sa „mearga pe apa”, altii fusesera tulburati de frumusetea imaginilor ce se desprindeau din intuneric, decupate de cate un reflector, iar altii se simteau pur si simplu bine – chiar daca nu aveau cea mai buna vizibilitate – fiindca iesisera in parc cu prietenii sau cu familia, fugind de caldura din case. De altfel, acest gen de spectacol, foarte rar la noi, dar extrem de „prizat” in orasele europene, este un test perfect pentru flexibilitatea publicului: ca sa fii un bun spectator de teatru de strada , e nevoie sa fii deschis la nou, destul de curios, gata sa te adaptezi conditiilor (fara sa te astepti ca ele sa fie similare cu acelea dintr-o sala traditionala de spectacol), sa tii cont de ceilalti spectatori, constient ca tocmai traiesti in comun un eveniment care trebuie sa bucure pe toata lumea, nu numai pe tine. Pe langa distractie, teatrul de strada face incet, dar sigur, o minima educatie celor care se opresc din drumul lor pentru a asista la spectacol. Proiectul „Apa Aer Foc”, initiat de Institutul Cultural Roman, se va incheia in week-end-ul urmator (4 si 5 august), cand este asteptata trupa Tuig, al carei spectacol, Salto Vitale, implineste triada din titlu adaugandu-i elementul „Foc”. „Nu pot sa ma asez, am blugii prea stramti” – a fost una dintre replicile serii. De altfel, vestimentatia a fost o problema serioasa a unora dintre spectatorii din Parcul Tineretului, printre care se aflau doamne prea elegante, care nu voiau sa se sifoneze, domni care evitau sa-si murdareasca pantalonii stand pe iarba, adolescente prea dezbracate, expuse furiei tantarilor stransi langa lac. Dar cu totii au uitat de probleme cand spectacolul a inceput.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea