Social

Tariceanu vrea sa trimita disidentii la esafod

Tariceanu&Co. prepara eliminarea opozantilor din Biroul Permanent Central al PNL. Sint avuti in vedere ultimii mohicani „stolojenisti“ si ministrul de Externe. In opinia mai multor liberali, deputatul Raluca Turcan si senatorul-medic Mircea Cinteza se fac vinovati de faptul ca au semnat alaturi de Theodor Stolojan, Mona Musca si Valeriu Stoica scrisoarea in care il acuzau pe actualul lider al PNL ca a incalcat uzantele diplomatice si politice in cazul propagarii cererii de retragere a trupelor romanesti din Irak. In plus, acestia indemnau la mobilizarea partidului intru indepartarea lui Calin Popescu Tariceanu. Lista proscrisilor Situatia este mai complicata in cazul ministrului de Externe, Mihai Razvan Ungureanu , data fiind dubla calitate a acestuia de ministru al cabinetului Tariceanu si de membru al Biroului Permanent Central al PNL. Liberalii spera ca acesta sa renunte la prima functie, intrucit, de a doua, il vor usura ei. Lui Ungureanu i se reproseaza ca nu a sustinut in CSAT decizia PNL, desi „era obligat potrivit statutului“. Sanctionarea pe linie de partid a celor trei se poate face doar in cadrul Delegatiei Permanente, prima sedinta avind loc joi. Dintre semnatarii scrisorii disidentei, Raluca Turcan si Mircea Cinteza sint singurii care mai au o functie politica in cadrul PNL. Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Mona Musca sint membri simpli, in timp ce Cristian Boureanu este deja suspendat din partid pe o durata de un an de zile. Raluca Turcan si Mircea Cinteza sint victime usoare, majoritatea membrilor Delegatiei Permanente fiind plasati, din ratiuni preponderent economice, de partea lui Tariceanu. Sefii PNL se codesc insa in cazul lui Mihai Razvan Ungureanu, a carui demitere din Guvern ar putea cauza pierderi de imagine. Filiale insetate de singe In apropierea sedintei Delegatiei Permanente - singurul for care poate dispune sanctiuni - unele filiale se intrec in a propune masuri punitive pentru petitionari, conducerea alegind, se pare, strategia de pedepsire la cererea formala a teritoriului. Deputatul PNL de Arad, Mihai Calimente (fost taranist), a cerut demisia din partid a lui Stolojan, Musca si Stoica, „pentru ca se afla in mod repetat in conflict cu deciziile conducerii partidului“. „Datorita faptului ca aceste trei persoane se afla in mod repetat in conflict cu deciziile partidului, ar fi normal ca acestea sa-si dea demisia de onoare. Daca au alte optiuni politice, sa se inscrie in alt partid. Si nu numai cei trei, ci toti cei care au alte optiuni politice“, a indemnat Calimente. Stolojan nu se opreste „Voi continua sa discut cu membrii PNL in teritoriu, deoarece consider ca trebuie sa incercam impreuna sa intelegem de ce partidul pierde din credibilitate si de ce nu se actioneaza pentru intarirea Aliantei D.A. care ne-a adus la guvernare“, a fost raspunsul indirect oferit ieri de Stolojan. El a mentionat ca scopul sau este „schimbul liber si neingradit de opinii pe marginea situatiei partidului. Trebuie sa vedem ce avem de facut pentru a opri pierderea de credibilitate a PNL si a intari unitatea Aliantei D.A.“ Disidenta cu tiriita Alti trei membri PNL de rang secund s-au alaturat grupului de sase disidenti liberali care cer „crearea unei platforme politice alternative la reteaua intereselor de grup impusa partidului de Calin Popescu Tariceanu“. Deputatul PNL Ioan Ghise, membrii Adrian Miroiu si Laurentiu Olan solicita alaturi de Stolojan mobilizarea partidului pentru a opri „caderea in sondaje, degringolada ideologica si strategica, decredibilizarea PNL etc.“. Soarta lui Boureanu Sanctionarile in PNL pentru delict de opinie au inceput asta-iarna, cu deputatul Cristian Boureanu, membru al Biroului Permanent Central. In fata a sute de delegati prezenti la alegerea presedintelui PNL Bucuresti, Boureanu l-a criticat pe Tariceanu pentru proasta relatie cu PD si pentru tentatia unei colaborari in Parlament cu PSD. Tariceanu a extras ultima afirmatie si a cerut Delegatiei Permanente sa-l suspende pentru un an din partid pe Boureanu. Amenintari cu excluderea au primit si „greii“ Theodor Stolojan si Valeriu Stoica, actualmente simpli membri, insa acestea nu s-au transformat in sanctiuni.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea