Social

Tăriceanu: Vom găsi soluţii politice în parlament

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a spus, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii ALDE, că votul parlamentului în chestiunea suspendării – oricare ar fi el – va pune capăt eforturilor lui Băsescu de a-şi păstra scaunul. „Îmi exprim speranţa că se va găsi într-un fel o soluţie la nivelul parlamentului şi că lucrurile, fie că vor fi decise pentru suspendare, fie pentru a nu fi suspendat, vor permite să se degajeze scena politică de această dispută inutilă care seamănă cu lupta unei persoane de a-şi păstra funcţia pe care o are", a declarat primul-ministru. El a adăugat că prelungirea perioadei de criză ar putea să afecteze alegerile pentru Parlamentul European, din toamnă. „Romania trebuie să fie capabilă să-şi aleagă 35 de parlamentari care să susţină interesele Romaniei. O dezbatere care ar fi afectată de alte subiecte politice parazite, cum sunt cele din zilele aceastea, şi o campanie electorală, de asemenea afectată, nu ar fi în folosul alegerii celor mai buni reprezentanţi", a adăugat Tăriceanu. Liberalii vor decide astăzi, după publicarea în Monitorul Oficial al Romaniei, cum vor vota la propunerea PSD de suspendare din funcţie a şefului statului.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea