Social

Tariceanu mituieste cinci ministri cu vinzarea Daewoo

Dupa CEC si BCR, demnitarii mai gasesc o sinecura. Premierul a numit ieri nu mai putin de cinci ministri ai Cabinetului sau in Comisia de privatizare a uzinei Daewoo. Dupa ce deplingea acum doua zile veniturile mici ale ministrilor, Tariceanu a gasit o solutie pentru cresterea lor: a numit ministri in Comisia de privatizare a Daewoo. In aceasta calitate, Vladescu, Vosganian, Barbu, Atanasiu si Berceanu vor primi indemnizatii suplimentare, a caror valoare nu a fost inca stabilita. Citiva dintre ministrii din aceasta comisie au mai fost si la CEC si la BCR. Indemnizatiile primite de ei in acea calitate au fost mai mari decit salariul de ministru. Analistii economici dezaproba gestul premierului, sustinind ca era preferabila numirea unor tehnocrati. Guvernul sustine ca a pus acesti ministri la Daewoo pentru ca sint competenti si pentru ca au avut experienta privatizarii BCR. Guvernul a decis ieri infiintarea Comisiei de privatizare a Daewoo Craiova, din care fac parte nu mai putin de cinci ministri. Astfel, presedintele comisiei este ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, iar membri sint Varujan Vosganian (Economie), Radu Berceanu (Transporturi), Gheorghe Barbu (Munca) si Teodor Atanasiu (AVAS). Din comisie mai fac parte Razvan Orasanu, fost presedinte al AVAS, actual consilier al lui Tariceanu, si vicepresedintele AVAS, Laszlo Gyerko. In perioada in care va functiona aceasta comisie, ministrii vor incasa, pe linga salariu, si indemnizatie in calitate de membri ai comisiei. Modul de calcul al indemnizatiei trebuia, in principiu, stabilit in acelasi act normativ in care s-a numit comisia, dar, potrivit unor surse guvernamentale, acest lucru nu apare in legea Guvernului. „Comisia va elabora un act normativ cu strategia de privatizare in care vor fi incluse si prevederile referitoare la indemnizatii“, ne-au spus sursele noastre. Uzina craioveana urmeaza sa fie vinduta in cursul acestui an. In principiu, remuneratia membrilor Comisiei de privatizare se stabileste in functie fie de salariul directorului societatii, fie de remuneratia membrilor Consiliului de Administratie. Dupa aparitia controversatei ordonante OPSPI, Daewoo a trecut in subordinea AVAS condusa de Atanasiu. Mai multi bani din comisii decit din salarii Conform propriilor declaratii de avere, ministrii si alti demnitari s-au inghesuit, anul trecut, in comisii de privatizare, unde au facut bani frumosi, chiar mai multi decit din salariul de ministru. Astfel, Vladescu a obtinut 109.045 lei din activitatea in Comisia de privatizare a BCR si 68.505 lei de la Comisia de privatizare a CEC, fiind presedinte al ambelor comisii. Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a incasat 112.610 lei de la Comisia de privatizare a BCR si 26.762 lei de la Comisia de privatizare a CEC. Si ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, a incasat o indemnizatie substantiala, in valoare de 112.610 lei, in calitate de membru al Comisiei de privatizare a BCR. Veniturile din comisii au fost mult mai mari decit salariile de demnitari, de 46.593 de lei in cazul lui Vladescu, 53.000 de lei in cazul lui Olteanu, si de 55.000 de lei in cazul lui Gheorghe Barbu. Tariceanu deplinge lefurile ministrilor Premierul Tariceanu considera ca ministrii au oricum salarii mici in raport cu responsabilitatile si competentele care le revin. „Este corect sa cerem acestor functionari, care au responsabilitati, care muncesc, totusi, care au dat dovada de performanta, sa lucreze pe niste salarii care sint cu 20-30% mai mari fata de un salariu din domeniul privat? Mi se pare ciudat sa sustinem acest punct de vedere“, a declarat primul-ministru Calin Popescu Tariceanu, luni seara, la Realitatea TV. Premierul este de parere ca „oamenii de valoare“ din Guvern sint, oricum, platiti mai prost decit cei din mediul privat . In prezent, Guvernul face calcule pentru majorarea salariului demnitarilor, conform MEDIAFAX. Ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, singurul membru al comisiei care a putut fi contactat pina la inchiderea editiei, spune ca nu s-a cerut el in comisie. „N-am nici o contributie la numirea mea, nu m-am cerut eu. Este o problema de incredere a premierului Tariceanu“, spune ministrul pedist al Muncii. Analistii economici nu agreeaza miscarea Analistii economici nu agreeaza numirea ministrilor in Comisia de privatizare a societatii craiovene. „Dupa cum a recunoscut si premierul Tariceanu, ministrii sint retribuiti cu indemnizatii provenite din Comisia de privatizare. Dar este o greseala si nu ma asteptam la asa ceva de la primul-ministru, cu tot respectul pe care-l am pentru Domnia sa“, a afirmat Bogdan Baltazar , citat de NewsIn. In opinia fostului presedinte al BRD, prezenta celor cinci ministri in Comisia de privatizare nu adauga „prea mult“ in procesul de privatizare. „Vor exista presiuni populiste puternice si chiar presiuni clientelare, lucru care se intimpla peste tot in lume unde sint prezenti politicieni“, a avertizat Baltazar. El a recomandat ca din comisiile de privatizare sa faca parte numai tehnocrati. De aceeasi parere este si analistul economic Matei Paun. Comisiile de privatizare ar trebui sa fie formate din tehnicieni, economisti, avocati si finantisti, nu din oameni politici, care astazi sint, maine nu mai sint, a declarat Paun. „Nici un ministru n-ar trebui sa se ocupe de comisiile de privatizare, deoarece au suficente probleme de rezolvat pe agenda ministerelor pe care le conduc“, spune Matei Paun. Ultima ora: Guvernul explica „Nominalizarea membrilor Comisiei de privatizare pentru SC Daewoo Automobile Romania SA a tinut seama de competentele prefesionale ale acestora, precum si de experienta acumulata in cazul privatizarii BCR. Faptul ca membrii Comisiei au rangul de ministri demonstreaza gradul de responsabilitate si de implicare a Guvernului. Executivul doreste ca procesul de privatizare a SC Daewoo Automobile Romania SA sa fie realizat in mod profesionist, corect si transparent si sa se finalizeze cit mai rapid“, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea