"Am asistat la funeraliile libertatii de exprimare in PNL"
Opinia lui Cristian Boureanu a fost alta. El a zis, dupa sedinta Delegatiei Permanente, ca a asistat la "funeraliile libertatii de exprimare in PNL". ,Cred ca astazi a fost un 11 septembrie pentru democratia din PNL", a afirmat deputatul, adaugand ca partidultocmai a eliminat acele principii care il deosebeau de celelalte formatiuni - libertatea de exprimare, dreptul de exprimare publica a opiniei si dreptul de a atentiona propriul conducator ,ca o ia pe drumuri gresite". Mai mult, el a subliniat ca nu retracteaza nici una dintre afirmatiile care au dus la sanctionarea sa si ca toate numele celor care au negociat cu PSD au fost aduse la cunostinta lui Calin Popescu Tariceanu. Deputatul a mai aratat ca va ramane membru al partidului, dar ca, inainte de implinirea termenului de suspendare, in PNL va avea loc un congres. Soarta tanarului parlamentar a fost pecetluita inca de joi seara cand, mai intai in Comitetul Executiv si, mai apoi, intr-o discutie privata cu presedintele partidului, a sustinut ca nu va declara public ca a gresit atunci cand a vorbit despre negocierile secrete dintre PNL si PSD. In ambele ocazii, Tariceanu a insistat ca Boureanu fie sa-si retraga acuzatiile, fie sa puna pe tapet numele negociatorilor. Acesta din urma a ales insa sa-i comunice doar sefului sau de partid informatiile respective, lucru care nu a schimbat decizia premierului de a-l pedepsi aspru. ,Nu trebuie sa-mi dea mie nici un nume, nu sunt eu pastratorul secretelor din PNL", a replicat, ieri, Tariceanu. Ieri Crin Antonescu, Raluca Turcan , Gheorghe Stefan , "Pinalti", sau Ludovic Orban au incercat sa obtina o sanctiune mai blanda pentru acesta.
Mona Musca : Suspendarea lui Boureanu nu foloseste imaginii PNL
Fostul vicepresedinte liberal, deputatul Mona Musca, a declarat ca in opinia sa suspendarea lui Cristian Boureanu din partid nu va folosi imaginii PNL si anuleaza libera exprimare in cadrul partidului. ,Aceasta decizie pune sub semnul intrebarii democratia din PNL", a precizat Mona Musca.