Social

Tăriceanu guvernează doar cu o jumătate din Cabinet

Criza politică s-a mutat în interiorul guvernului, după ce miniştrii PD au refuzat să semneze ordonanţa privind amanarea alegerilor pentru Parlamentul European. Democraţii au refuzat însă să demisioneze, deşi liderii liberali, inclusiv premierul Tăriceanu, le-au sugerat un astfel de gest. Potrivit unor surse din coaliţia majoritară, PNL se va debarasa de democraţi cu ocazia restructurării guvernului. Viitorul executiv ar urma să treacă prin parlament cu sprijinul opoziţiei. Premierul Tăriceanu se teme că, dacă i-ar trimite pur şi simplu lui Băsescu cererea de revocare a miniştrilor PD, şeful statului ar refuza să o semneze. Preşedintelui i-ar fi însă greu să respingă un Cabinet restructurat, care a fost votat de Legislativ. Preşedintele Traian Băsescu i-a acuzat, ieri, pe premierul Tăriceanu şi pe liberali că au format "în mod netransparent" o nouă majoritate parlamentară, împreună cu opoziţia. "Dacă domnul prim-ministru consideră că face bine creand o majoritate PNL, PSD, PC şi PRM, este o opţiune a domniei sale. Cred că aici suntem în faţa unui act grav de mistificare politică, destinată doar menţinerii unui om într-un scaun", a declarat Băsescu. Potrivit şefului statului, această "mistificare" încalcă principiul democratic, potrivit căruia, atunci "cand nu mai ai majoritate, renunţi la scaun". Traian Băsescu a spus că, în şedinţa de guvern, i-a cerut lui Tăriceanu să facă publică înţelegerea cu opoziţia. Şeful statului a adăugat că, în şedinţa de guvern, a anunţat că, pentru a nu împiedica organizarea la 13 mai a alegerilor pentru Parlamentul European, este dispus să amane referendumul pentru introducerea votului uninominal. "Senzaţia care o dă orice discuţie pe această temă este una care poate fi etichetată drept duplicitară", a mai apreciat Băsescu, referindu-se la atitudinea PNL în ceea ce priveşte procedura iniţiată de PSD pentru suspendarea preşedintelui Romaniei. Listele de susţinere răman valabile Ordonanţa de urgenţă pentru amanarea datei euroalegerilor prevede păstrarea listelor de alegători care susţin partidele politice, întocmite pană la 14 martie. Primul paragraf al ordonanţei mai specifică faptul că termenul prevăzut la articolul 8 din Legea 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, stabilit prin Hotărarea Guvernului 76/ 2007 privind stabilirea datei de referinţă pentru alegerea membrilor din Romania în Parlamentul European din anul 2007, se prorogă pentru semestrul doi al anului 2007, la o dată care va fi stabilită prin hotărare a guvernului. De asemenea, prin hotărare de guvern va fi aprobat un nou program calendaristic pentru acţiunile care urmau să se desfăşoare pană la momentul încheierii procesului electoral. Bunurile achiziţionate pană la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă vor fi păstrate şi conservate în mod corepunzător.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea