Social

#christmas market bucharest #Targul de Craciun din Capitala #decoratiuni de Craciun

Targul de Craciun din Capitala se deschide astazi!

Astazi se deschide Targul de Craciun de la Universitate, pentru al patrulea an la rand. Peste 10.000 de beculete impodobesc arcadele Targului de Craciun, 200 de instalatii cu cate 100 de becuri decoreaza cele 60 de casute amplasate in piata, iar bradul traditional de Craciun, inalt de 15 metri, va fi iluminat de nu mai putin de 20.000 de beculete. Deasupra pietei a fost amplasata o impresionanta plasa luminoasa, arata un comunicat al Primariei Municipiului Bucuresti.

Comercianti din intreaga tara isi asteapta oaspetii in cele 60 de casute, cu o gama variata de produse: ceramica pictata, icoane, masti traditionale, jucarii din lemn, instrumente muzicale, bijuterii, decoratiuni si ornamente specifice sarbatorilor de iarna, dulceturi, miere si siropuri. De asemenea, in zona gastronomica vor putea fi degustate preparate calde, pregatite cu atentie de gospodine pricepute, dupa retete traditionale transmise din generatie in generatie.

Totodata, unii dintre mesterii prezenti la eveniment vor confectiona in targ obiecte si podoabe, oferind publicului demonstratii prin care vor redescoperi frumusetea artei, traditiilor si obiceiurilor populare romanesti. Cea mai frumoasa casuta din targ va fi premiata anul acesta la Bucharest Christmas Market. Astfel, in perioada 18-22 decembrie bucurestenii vor putea alege prin vot, la fata locului, cel mai frumos decor, produsele preferate, dar si cea mai calduroasa servire, intrand astfel in cursa pentru premiile zilnice oferite de organizatori.

Editia 2015 a Bucharest Christmas Market ofera si in acest an cadrul ideal pentru publicul iubitor de spectacole si concerte specifice sarbatorilor. intre cei care vor urca pe scena din Piata Universitatii in acest an se afla: Bere Gratis, Iris si Cristi Minculescu, Phoenix, Fuego, Hara, Paula Seling, Firma, Coma, Moonlight Breakfast, Smiley, El Negro, Antonia, Holograf, tapinarii, Trooper, Taxi, Mircea Vintila, Emric Imre, Ducu Bertzi, Provincialii, Narcisa Suciu, Pepe, Proconsul, Delia, Luminita Anghel, Marcel Pavel, Directia 5, Loredana, Corul de copii Allegretto, Corul Divina Armonia, Corul Radio, Spirit Vienna Orchestra.

Ziua Nationala a Romaniei va fi celebrata in aceasta editie, pe 1 Decembrie, printr-un spectacol folcloric special, sustinut de artisti consacrati precum: Sofia Vicoveanca, Lavinia Goste, Traian si Valeria Ilea, Laura Lavric, Veta Biris, Dinu Iancu Salajanu, acompaniati de Orchestra Nationala Valahia — condusa de maestrul dirijor Marius Zorila. Tot la 1 Decembrie vor fi aprinse si luminitele!

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea