Social

SUA provoaca suparare in Turcia

Critici si nemultumire la Ankara, dupa votul in favoarea genocidului armean din Camera Reprezentantilor . In ciuda avertismentelor lansate de Turcia si a ostilitatii presedintelui Bush, Comisia pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentantilor a votat proiectul de lege care recunoaste genocidul armean. Oficialii de la Ankara au criticat dur decizia si au avertizat ca aceasta pune in pericol relatiile bilaterale dintre Turcia si SUA. Guvernul turc a lansat, ieri, un apel catre Congresul american sa nu dea curs unui text "iresponsabil" care recunoaste genocidul armean. "Este inacceptabil ca poporul turc sa fie acuzat de o crima pe care nu a comis-o niciodata in cursul istoriei sale", a avertizat Executivul de la Ankara. Comisia pentru afaceri externe a Camerei Reprezentantilor a aprobat un text care recunoaste moartea mai multor sute de mii de armeni, dupa anul 1915, drept "genocid". Textul, adoptat cu 27 de voturi pentru si 21 impotriva, urmeaza sa fie prezentat in Congres pentru un posibil vot in plen luna viitoare. Presedintele turc Abdullah Gul a calificat drept "inacceptabil" documentul, avertizand ca relatiile Turciei cu SUA si NATO vor avea de suferit. Presedintele George W. Bush, care, ingrijorat de represaliile diplomatice turce, si-a mobilizat fara succes intregul guvern impotriva rezolutiei, s-a declarat "dezamagit" de acest vot. Proteste si amenintari Reactii dure a avut si presa din Turcia, care i-a catalogat, ieri, drept "imbecili" pe cei 27 de politicieni americani care au dat aviz favorabil rezolutiei. In acelasi timp, sute de persoane au protestat la Istanbul, scandand lozinci ostile Statelor Unite. Turcia, aliat strategic al SUA, a avertizat ca un vot favorabil in Congres va afecta cooperarea militara dintre Ankara si Washington. Oficiali turci au avertizat ca vor riposta cu inchiderea bazei aeriane de la Incirlik, de unde pleaca majoritatea proviziilor americane spre Irak si Afganistan. Cu ochii pe nordul Irakului Numerosi analisti au avertizat ca votul din comisia americana va slabi influenta Washingtonului asupra guvernului de la Ankara, chiar in momentul in care partidul AKP, aflat la guvernare, ia in calcul o operatiune militara in nordul Irakului. O incursiune militara de anvergura a armatei turce in Kurdistanul irakian va afecta si relatiile Turciei cu UE. De altfel, Javier Solana, Inaltul Reprezentant al UE, a cerut guvernului turc sa nu complice si mai mult problemele de securitate din Irak prin atacarea unor baze kurde din nordul acestei tari. Supus la presiuni de opozitie, dupa ce atacurile separatistilor s-au soldat cu moartea a cel putin 30 de soldati si civili, premierul turc Recep Tayyip Erdogan a anuntat ca guvernul va cere parlamentului autorizarea operatiunii militare in nordul Irakului dupa 14 octombrie, cand se incheie o sarbatoare publica. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea