Dupa adoptarea Procesului Bologna si in universitatile din Romania, s-a incercat o noua organizare, schimbarile fiind absolut obligatorii. Asa cum era de asteptat insa pe la noi, principiile Procesului Bologna nu s-au aplicat intocmai asa cum ar fi trebuit, implementarea fiind facuta mai mult de forma, indeosebi pentru a bifa anumite puncte. Si cel mai important s-a referit la reducerea anilor de studii, trecandu-se pe noua formula, anume 3 ani studii de licenta, doi ani studii de masterat si 3 ani studii de doctorat.
O radiografie a modului in care s-a aplicat Procesul Bologna in universitatile din Romania, care s-a realizat de catre Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) si s-a materializat prin Cartea Neagra a Procesului Bologna, arata ca mai sunt multe de facut. In general, principalele directii la care trebuie sa se mai aduca unele corectii se refera la calitate, rolul studentilor in procesul decizional al universitatii la care studiaza, mobilitatea si creditele universitare, continutul cursurilor etc.
Clienti sau materie prima in loc de parteneri
Cu toate ca, la nivel de principii, la conferintele ministrilor europeni ai educatiei, cand se discuta despre studenti, se admite ca acestia nu sunt nici “clienti” si nici “materie prima”, ci ar trebui sa fie parteneri cu drepturi depline, in realitatea universitara romaneasca lucrurile nu prea s-au schimbat.
Potrivit studiului facut de ANOSR, in universitatile si facultatile romanesti exista o serie de probleme privind rolul studentilor, care s-ar rezuma in urmatoarele: • mecanismele de alegere a studentilor reprezentanti sunt definite vag in regulamentele unor universitati • multi studenti nu isi cunosc mecanismele de reprezentare • interesul fata de mecanismele de reprezentare este scazut • profesorii si, mai ales, conducerea universitatilor/facultatilor au o puternica influenta in functionarea mecanismelor de reprezentare a studentilor • studentii din consilii/ senate sunt “pusi” acolo de profesori sau ajung acolo prin alte moduri decat votul democratic al colegilor lor • studentii din consilii/senate au rol decorativ, pe care il accepta impreuna cu ceilalti membri ai consiliului/senatului
• studentii reprezentanti nu reusesc sa aiba vreun impact datorita mentalitatii celorlalti actori (profesori, conducere), care nu sunt obisnuiti sa considere studentii ca parteneri egali, ci mai degraba ca executanti ale caror opinii conteaza prea putin si nu valorizeaza parerile acestora atunci cand ele sunt diferite fata de cele ale profesorilor • lipsa studentilor din organismele informale care pregatesc decizii • studentii sunt putin sau chiar deloc implicati in subiecte precum finantele, conditiile de lucru ale cadrelor didactice, follow-up-ul rezultatelor evaluarilor sau aspecte legate de mediul de studiu • lipsa resurselor umane si financiare ale organizatiilor studentesti.
Programele de studii, dupa dorintele profesorilor
Pentru a nu fi doar o insiruire de concluzii, studentii de la ANOSR care au facut studiul au venit si cu exemple concrete din diverse universitati din tara. La Universitatea Politehnica Bucuresti , in 2005, cand se pregateau noile programe si cursuri pentru prima generatie de studenti Bologna, in final, s-au adoptat tot cele propuse de profesori. Programa care-i entuziasmase cel mai mult pe studenti si care avea in vedere modelul de la universitatile americane nici nu a mai ajuns sa fie discutata in Consiliul Facultatii, pentru ca fusese respinsa de Biroul de Conducere, pe motivul ca nu ar fi resurse pentru tipul respectiv de programa.
Consultarea studentilor s-a facut doar prin a-i intreba ce cursuri considera ca sunt inutile si ar dori sa fie scoase din programa. “Eram la cursul de Masini Electrice I cand reprezentantul anului nostru in consiliu a dat o foaie sa circule prin amfiteatru. Deoarece stiam de existenta celorlalte programe care nu sunt cunoscute de studenti si daca tot ni s-a cerut parerea, spunandu-se ca se va tine cont de ea, l-am rugat pe domnul profesor (care participase la negocierea celei de-a treia propuneri) sa organizeze o intalnire cu studentii si sa se prezinte toate propunerile de programa de studiu, iar studentii sa isi spuna opinia.
Au urmat 50 de minute de explicatii cum ca studentii nu stiu ce cursuri le sunt necesare pentru formarea lor ca viitori ingineri si ca, daca dorim sa organizam prezentarea, sa ne adresam conducerii facultatii. Programa votata de Consiliul Facultatii a fost cea propusa de echipa din care facea parte si domnul profesor de Masini Electrice I, fara ca celelalte propuneri sa ajunga macar in Consiliul Facultatii”, povesteste unul dintre studentii politehnisti.
Desi este un truism, nu putem sa nu amintim ca inca sunt profesori care nu fac nici cel mai mic efort pentru a-si adapta cursurile. Intr-o totala lipsa de dispret si cu desconsideratie fata de studenti, unii profesori, altfel cu pretentii cand te uiti la ei, continua sa predea dupa cursuri de peste 20 de ani. Si totul pare chiar normal, mai ales ca profesorii sunt batuti in cuie si consultarea studentilor vizavi de calitatile profesionale ale dascalilor lor sunt de fapt pur figurative.
Transferarul creditelor, marea problema
O alta mare problema a aplicarii Procesului Bologna o constituie modul in care se face transferarea creditelor studentilor mobili. “Chiar daca despre implementarea Sistemului European de Credite Transferabile (ECTS) multi afirma ca ar fi foarte avansata sau chiar realizata, realitatea este ca, la o privire in detaliu, se observa greseli grave in functionarea acestuia. Acest sistem nu este implementat corect, se pare ca aceasta problema nu este constientizata si nu exista vointa ca acest lucru sa se intample.
Prea multe deficiente ale sistemului de invatamant ar iesi la suprafata”, se spune in Cartea Neagra a Procesului Bologna. Un model de implementare defectuoasa a ECTS il constituie Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava. Aici, modul de alocare a creditelor nu este omogen si clar definit. In general, creditele sunt acordate in functie de importanta pe care profesorul o acorda cursului si numarul de ore de contact, astfel incat creditele masoara volumul de munca depus de profesor, si nu pe cel depus de studenti. Un alt criteriu folosit in alocarea creditelor este relevanta pe care o are cursul in cadrul specializarii respective.
Daca cursul are relevanta in formarea profesionala a studentilor si in dobandirea competentelor specifice specializarii acestuia, ii sunt alocate mai multe credite (6, 7 credite). Cursurilor tangentiale specializarii le sunt alocate mai putine credite (doua credite), desi volumul de munca depus de studenti este destul de mare.
Acelasi curs poate avea 6 sau 2 credite, in functie de facultatea sau de specializarea la care este predat. In concluzie, la Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava, ECTS nu a fost implementat in colaborare cu studentii, iar munca acestora, in general, nu este luata in considerare la stabilirea numarului de credite alocate cursurilor. In foarte putine cazuri estimarea volumului de munca depusa de studenti este facuta de catre profesori, dar fara consultarea studentilor.
ANOSR concluzioneaza ca “sistemul actual de alocare a creditelor implementat in universitatea suceveana nu este compatibil cu sistemele implementate in universitatile din Uniunea Europeana, iar mentinerea acestui mod gresit de implementare ar putea duce la nerecunoasterea diplomelor, obtinute de studentii nostri in spatiul european.
Calitatea, mai mult pe hartie
Calitatea actului educational a fost un alt punct urmarit de studenti cand au analizat aplicarea Procesului Bologna. Pe langa comisiile care s-au nascut la nivelul universitatilor (deh, doar suntem specialisti in infiintarea a tot felul de comisii!), nu s-a prea vazut ceva special. De exemplu, la Universitatea Bucuresti doar din 2005 se incearca construirea si implementarea unui Sistem de Asigurare a Calitatii Educatiei, rezultatele respectivului demers avand de asteptat. Daca la nivel formal lucrurile stau foarte bine, in practica este aproape pe dos.
“Au fost infiintate o comisie a universitatii pentru asigurarea calitatii, plus cate o asemenea comisie pentru fiecare facultate din cele 19 ale institutiei, si chiar si un Birou pentru Asigurarea Calitatii, menit sa le acorde «sprijin si consultanta» structurilor de care aminteam. Ba s-au facut inca si training-uri persoanelor care urmau sa intre in aceste comisii. Toate bune si frumoase pana acum! Dar cum stam la partea de actiune concreta? Ce rezultate au adus aceste structuri pana acum?
Pai, din experienta mea de student membru intr-o astfel de comisie de facultate pentru asigurarea calitatii, stiu doar de doua lucruri - un raport de autoevaluare a facultatii (care le-a dat multe batai de cap profesorilor, de altfel) si de stradanie de a formula o misiune, o viziune si niste obiective strategice ale facultatii. Cat priveste reactiile profesorilor din timpul construirii raportului de autoevaluare, ele au fost mai tot timpul de genul «parca am fi pe timpul comunismului - ce tot trebuie sa raportam atat?» sau «cum sa ma evalueze pe mine studentii sau colegii? Adica sa stam iar cu frica parei pe la colturi?».
Si acestea sunt doar cateva exemple de rezistenta la schimbare. Se vede, astfel, ca procesul de asigurare a calitatii a fost inteles de ei doar ca «zeci de mii de raportari inutile» si «para intre colegi sau razbunarea studentilor pe profesori», in loc sa inteleaga ca valori precum transparenta, feedback-ul continuu al beneficiarilor ca factor de autoperfectionare, sunt doar cateva dintre valorile ce au facut ca societatile occidentale sa ajunga acolo unde sunt acum”, povesteste un alt student al Universitatii Bucuresti.
Transparenta, declarativa
La capitolul transparenta insa comentariile nici nu isi mai au rostul, pentru ca, numai daca am incerca sa cautam pe site-ul universitatii membrii celor 19 facultati, am observa ca doar trei dintre ele si-au postat datele de contact, dintre care doar una (cea de la Jurnalism si Stiintele Comunicarii) contine si numele unui student. Ce sa mai vorbim despre accesul public la rapoartele de autoevaluare sau la alte informatii importante pentru beneficiarii invatamantului superior?”, se mai precizeaza in Cartea Neagra a Procesului Bologna. Practic, nu exista universitate din Romania care sa fi implementat ca la carte principiile Bologna, rezistenta la schimbare a personalului didactic si a conducerii universitatilor fiind extrem de mare. Transparenta, aproape la fel ca-n intreaga societate romaneasca, fiecare incercand sa-si ascunda mai degraba defectele sub pres decat sa le arunce la gunoi si sa incerce lucruri noi.
“Acesta este modul in care parteneriatul cu studentii a fost calcat in picioare in Facultatea de Inginerie Electrica a UPB si interesul unei parti a profesorilor a fost aparat cu ferocitate, in detrimentul interesului studentilor”, se spune in materialul elaborat de ANOSR.”
https://acasa.ro
165
60
