Sorokin, maestrul de gheaţă

Deşi e greu de crezut că în zilele noastre cineva mai poate fi judecat pentru ceea ce a scris, scriitorul vladimir sorokin exact asta a păţit. Acuzat de pornografie după ce a publicat un roman (Grasul albastru - Goluboe salo) în care avansa ipoteza unei relaţii homosexuale între Stalin şi Hruşciov, Sorokin a devenit şi mai cunoscut după acest „eveniment”, chiar dacă a fost achitat de judecătorii ruşi. Dar succesul n-a făcut decat să vină în continuare spre el, aşa cum i s-a întamplat întotdeauna. Faptul că primele povestiri i-au apărut întai într-o revistă la Paris (în 1985) şi abia apoi la Moscova a fost primul semn că aşa se va întampla. Azi, deşi a trecut de 40 de ani (a împlinit 41 pe 7 august), Sorokin e primul pe lista „noilor staruri literare” cu care se mandreşte Rusia. El nu este numai autor de romane şi scurte povestiri, ci şi dramaturg şi autor de scenarii de film, asta ca să nu mai pomenim de pasiunea de ilustrator care l-a făcut familiar cercurilor artistice de peste graniţe. Cărţile lui au fost traduse în engleză, franceză, germană, olandeză, finlandeză, suedeză, italiană, poloneză, japoneză şi coreeană, fiind publicat de case de editură prestigioase, precum Gallimard, Fischer, DuMont, BV Berlin, Haffman. Acestora li se alătură editura romanească Cartea Veche, unde a apărut recent, în traducerea Denisei Fejes, romanul Gheaţa. Folosim adesea expresii la al căror sens nici nu ne mai gandim. Unele sunt legate de inimă: „inima vorbeşte” sau „am spus asta din toată inima”. Dar dacă inima ar putea cu adevărat să vorbească, şi nu în mod metaforic, ci la propriu, cu zgomotul făcut de sternul sfăramat de un ciocan? Nu orice fel de ciocan, ci unul de gheaţă? Indirect, acestea sunt întrebările pe care le lansează cartea lui Sorokin, remarcabilă prin curajul autorului de a se arunca asupra unor teme „infinite”, cum ar fi „în ce fel ne trăim viaţa”. Nu mai puţin, tehnicile de scriitură diverse pe care Sorokin le amestecă, schimbările bruşte de ton, cinismul lui, felul lejer în care se „plimbă” de la o epocă la alta - reuşind în mod misterios să vorbească la fel de bine despre epoca sovietică, comuniştii înfocaţi ai Rusiei din anii 50-60-70, dar şi despre oameni de toate condiţiile care trăiesc în Moscova de azi, toate fac din această poveste SF, plină de speranţă pentru mantuirea omenirii, o lectură fascinantă. Vladimir Sorokin se va întalni în curand din nou şi cu publicul de teatru, piesa lui - Nu Hamlet - fiind montată de cunoscutul regizor Andrei Moguchi la Teatrul de Comedie din St. Petersburg şi selecţionată pentru Festivalul „Noua dramă” care va avea loc în septembrie la Moscova, organizat de Praktika Teatr . Nu este el Hamlet, dar „prinţul negru al literaturii ruseşti contemporane” sau măcar „maestrul de gheaţă” i se poate spune.