Social

Sopranele de azi, ca Angela Gheorghiu, sunt mediocre faţă de cele din trecut

Experţii britanici în operă sunt de părere că sopranele celebre din ziua de azi, printre care romanca Angela Gheorghiu , nu se ridică la nivelul marilor dive din trecut, potrivit unui clasament recent al celor mai mari cantăreţe de operă din toate timpurile, informează telegraph.co.uk. Chiar dacă Angela Gheorghiu sau soprana americană Renée Fleming ridică spectatorii în picioare de fiecare dată cand apar la Covent Garden , niciuna dintre ele nu s-a clasat în topul primelor 20 de soprane din istorie. La fel se întamplă şi cu debutanta Anna Netrebko din Rusia, de 35 de ani, care a fost numită de critici "noua Callas" sau " Audrey Hepburn cu voce". Singura cantăreaţă activă în prezent care s-a clasat în top 10 este britanica Emma Kirkby, care s-a specializat însă în muzica barocă, în loc să interpreteze pe marile scene ale lumii roluri din Verdi, Puccini şi Wagner. Pe locul întai se află însăşi Maria Callas (1923-1977), mai bine cunoscută pentru dramatismul pe care l-a adus pe scenă decat pentru puritatea vocii. Lista continuă cu australiana Dame Joan Sutherland (n. 1926), spaniola Victoria de Los Angeles (1923-2005), americana Leontyne Price (n. 1927) şi suedeza Birgit Nilsson (1918-2005). Clasamentul a fost alcătuit pentru BBC Music Magazine pe baza opţiunilor a 21 de critici muzicali din presa britanică, jurnalişti şi prezentatori de la BBC Radio 3. Sondajul nu este o acuzaţie la adresa cantăreţelor moderne, e de părere jurnalistul şi editorul John Allison, unul dintre respondenţii sondajului. "Recolta din prezent nu este în mod necesar cea mai bună concurenţă (pentru trecut), dar nu ducem lipsă de artişti mari în ziua de azi", a spus el. "E adevărat că sunt mai puţine dive, dar nu sunt îngrijorat." Alţi cunoscători îşi fac totuşi griji că cerinţele companiilor de înregistrări sunt în detrimentul activităţii scenice a cantăreţilor. "Nu pot să nu mă gandesc că Gheorghiu, Felming şi Netrebko suferă din cauză că sunt, artistic vorbind, deasupra unui morman de artişti 'clasici' de studio, care include şi cariere fabricate ca cea a mezzo-sopranei Katherine Jenkins", e de părere Hugh Canning, un critic de la "Sunday Times". "Problema este că ele trebuie să concureze pe aceeaşi piaţă a înregistrărilor dar să-şi şi păstreze credibilitatea la operă şi în sălile de concert." Oliver Condy, editor la BBC Music Magazine, s-a declarat intrigat de faptul că niciuna dintre divele din ziua de azi nu figurează în top 10. "Este oare pentru că nu sunt venerate şi respectate cu acelaşi zel hollywoodian ca acum 50 de ani? Sau poate pentru că trebuie să le mai acordăm celor ca Fleming şi Gheorghiu şansa de a-şi dovedi valoarea? Sau pentru că starurile de operă (din ziua de azi - n.r.) pur şi simplu nu se compară cu Callas şi Sutherland?" Un motiv ar putea fi că atitudinea de divă contribuie la reputaţia unei cantăreţe. Criticii au păreri împărţite în legătură cu vocea Angelei Gheorghiu, dar mariajul său cu Roberto Alagna , pasiunea pentru blănuri şi diamante şi personalitatea puternică i-au dus reputaţia mult dincolo de scena operei. Şi Maria Callas, grecoaică născută la New York, avea o personalitate la fel de puternică în afara scenei ca şi în rolurile pe care le juca. În schimb, Renée Fleming duce o viaţă relativ liniştită la New York şi îşi creşte singură cele două fete. "Sunt chiar plicticoasă. Ce îmi trebuie e un scandal", a spus ea de curand. Un alt motiv al absenţei cantăreţelor din ziua de azi din top 10 ar putea fi că moda muzicală s-a schimbat, a spus jurnalistul John Allison. În ultimii ani, opere de Handel şi Rossini au devenit populare, iar atenţia s-a mutat de pe Verdi şi Wagner. "Pentru unele părţi ale repertoriului, asta înseamnă că nu mai avem acele voci cu octave înalte pe care le aveam în anii '50".

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea