Social

Simirad s-a dus cu Coruptul printre tarani

Fostul primar al Iasiului, Constantin Simirad, actual candidat al PSD pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean Iasi, a intrat in campanie electorala. Simirad si-a lansat miercuri seara doua volume de proza scurta... in comuna ieseana Gorban.

Fostul primar al iasiului neaga insa, cu inversunare, gestul politic din spatele actiunii sale. "Nu vreau ca gestul meu sa fie interpretat ca fiind unul electoral. Ma voi ocupa de acest lucru si voi dona bibliotecii comunei Gorban carti pentru copii , dar dupa campaniaelectorala",  a asigurat constantin simirad multimea care-l asculta siderata.

La lansarea volumelor "Coruptul" si "Berbecul de la cruce " din comuna Gorban a participat viceprimarul Iasiului, Constantin Adascalitei, scriitorul si publicistul Adi Cristi, precum si notabilitati locale, precum sotia primarului de Gorban, Veronica Lupei, care a fost si amfitrioana manifestarii. "Personalitatea lui Constantin Simirad e construita pe samanta taranului. Constantin Simirad are talentul de a transforma povestirea in poveste", a comentat Adi Cristi.

Evenimentul in sine, dar mai ales suita impresionanta de masini si personalitati a adunat multimea Gorbanului, cu mic, cu mare la biblioteca comunala din localitate. "Este o cinste pentru noi sa vina domnul Simirad aici. Voi citi cartile, ca n-am mai citit de foarte mult o carte. Mai ales, ca am auzit ca le vom primi cadou, cu autograful autorului.

La noi, la tara, oamenii nu-si pot permite o carte, care este foarte scumpa. De aceea am venit aici", a precizat Mihai Chiruta, un fruntas PSD , imbracat in straie de sarbatoare. Contrar uzantelor, ieri dupa-amiaza, Simirad si-a lansat cele doua volume si la Casa Pogor-fiul din Iasi, in prezenta unui auditoriu select.

 

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea