Social

Sevilla s-a calificat în sferturile Cupei UEFA

Şahtiorul lui Mircea Lucescu a ratat calificarea în sferturile Cupei UEFA. Ucrainienii au condus cu 2-1 pană spre finalul meciului atunci cand portarul Sevillei a reuşit un gol spectaculos care a trimis partida în prelungiri. La gazde, Marica a fost titular, iar Raţ a intrat în minutul 44 în locul lui Shevchuk. După 2-2 în tur, Şahtiorul pornea ca favorită în duelul cu Sevilla de pe stadionul Olimpic din Doneţk. Gazdele au deschis scorul în minutul 49 prin Matuzalem care a punctat spectaculos cu călcaiul. Trei minute mai tarziu, deţinătoarea trofeului a egalat prin Maresca după o lovitură de cap care a întalnit mai întai bara porţii adverse. În minutul 83, ucrainienii au preluat din nou conducerea. Jadson l-a angajat decisiv pe Elano care l-a învins pe Palop. Portarul gazdelor s-a revanşat în minutele de prelungire. Palop a urcat în careul advers la un corner al Sevillei şi a înscris cu capul golul de 2-2 care a trimis meciul în prelungiri. Spaniolii au tranşat soarta calificării în minutul 101 prin Chevanton după o pasă a lui Dani Alves iar fosta adversară a Stelei merge mai departe în sferturi.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea