Social

Seres se incurca in milliardul elvetian

Ministrul Economiei, Codrut Seres , a respins ieri acuzatiile formulate de Traian Basescu privind implicarea sa in Afacerea Elvetia. Argumentele sale sint contrazise insa de evidente.

Acordul de cooperare intre Romania si Elvetia, care permitea acordarea de contracte directe unor firme din Tara Cantoanelor, este unul general, in care nu se face referire la sume, companii sau la un asa-zis contract de un miliard de euro, a declarat ieri ministrul Economiei, Codrut Seres, ca replica la acuzele formulate la adresa sa de catre presedintele Basescu, la intoarcerea din Ucraina. Orice afirmatii privind existenta unui asa-zis contract sau a unui act normativ care sa permita incheierea unui asa-zis contract de un miliard de euro, prin eludarea legislatiei privind achizitiile publice, sint pure inventii, a spus ministrul. El a mai precizat ca in acord nu este trecut numele companiei VA Tech Hydro sau numele , aratind ca atribuirea contractelor de la Portile de Fier a fost facuta inainte sa devina el ministru. Seres a mai spus ca acordul nu a produs nici un efect si ca scopul lui a fost atragerea de investitii straine in Romania.

Ce spune acordul

Ministrul Seres pare sa nu fi studiat cu atentie actele normative emanate de la ministerul pe care il conduce, deoarece modernizarea unei ecluze de la Portile de Fier I este mentionata in Anexa Hotaririi de Guvern nr. 1127/2005, prin care a fost aprobat acordul cu Elvetia. Iar in legea privind achizitiile publice, este prevazuta posibilitatea exceptarii de la licitatie a contractelor care decurg din acordul dintre Romania si alte tari, desi aceasta procedura incalca acquis-ul comunitar. Cu alte cuvinte, exista alibiul legal ca lucrarile cuprinse in acord sa fie oferite prin incredintare directa.

Expertii confirma miliardul

Ministrul Seres mai pretinde ca suma de un miliard este o simpla fabulatie sau fantezie. Potrivit calculelor Departamentului politici energetice din cadrul MEC, departament al carui director, Gheorghe Indre, a demisionat saptamina trecuta, la cererea lui Codrut Seres, numai Tarnita, cu o putere de peste 1.000 MW, va costa cel putin 900 de milioane de euro. Centrala de acumulare de la Tarnita este o premiera tehnica in Romania, necesara din perspectiva punerii in functiune a grupului 2 Cernavoda, iar lucrarile la acest proiect vor dura circa sapte ani. Reabilitarea celorlalte sapte hidrocentrale din Anexa Hotaririi de Guvern totalizeaza peste 300 de milioane de euro, sume ce au fost recunoscute de celalalt director demisionar, Cristian Istodorescu.


Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea