Social

Seful AFAN a impuscat in cap un tanar venit la scaldat

Ieri, în jurul orei 15,30, pe lacul din comuna Văcăreşti, Alexandru Rădulescu, preşedintele AFAN (Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Neamatori), care avea în administrare acest luciu de apă, a împuşcat în cap un tanăr venit să facă baie. Incidentul s-a produs după ce, la ora 15,00, fiul lui Alexandru Rădulescu venise să le atragă atenţia catorva tineri care făceau baie că scăldatul în acest lac este interzis. Respectivii au refuzat să se conformeze şi au continuat să se scalde, ignorandu-l pe fiul concesionarului. La puţin timp după aceea, chiar cand grupul se pregătea să părăsească balta , a apărut la faţa locului şi „patronul” Rădulescu, aflat într-o stare de ebrietate evidentă şi fluturand o puşcă de vanătoare. Conform unor surse din cadrul IGPR , tinerii nici n-au apucat să-şi dea seama ce se întamplă, întrucat Rădulescu a tras aproape imediat, împuşcandu-l în cap pe unul dintre membrii grupului. La închiderea ediţiei, făptaşul se afla la Parchet, fiind cercetat pentru tentativă de omor. Victima, un tanăr de circa 30 de ani, era internată la Spitalul de Urgenţă Floreasca pentru o operaţie foarte complicată, supravieţuirea sa fiind sub semnul întrebării.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea