Social

Securitate si lustratie

Cea de-a patra sesiune parlamentara a actualei legislaturi incepe astazi sub semnul finalizarii proiectelor de lege prioritare pentru integrare. Capul de afis este tinut de legile securitatii nationale, care vor intra in dezbatere in Camera Deputatilor la mijlocul acestei luni, Senatul fiind camera decizionala. Acelasi traseu legislativ il va avea si o alta lege extrem de importanta, cea privind infiintarea si organizarea Agentiei Nationale de Integritate (ANI). Pachetul legislativ privind securitatea nationala si legea ANI vor genera si cele mai aprinse dezbateri, existind puncte de vedere divergente intre Putere si Opozitie. I n Senat se afla pe ordinea de zi ordonanta care modifica Legea Ticu (Guvernul a anuntat o serioasa amendare a variantei votate de Camera Deputatilor), iar la Camera, deputatii trebuie sa finalizeze Legea lustratiei , venita de la Senat. Printre obiectivele imediate ale Parlamentului se mai numara si o serie de legi economice, precum Legea bugetului pe 2007 si modificarea Legii societatilor comerciale. PSD primeneste garda In ambele Camere, astazi se aleg vicepresedintii, secretarii si chestorii, iar grupurile parlamentare isi desemneaza conducerile. Potrivit unor surse parlamentare, nu se vor inregistra modificari semnificative, cu exceptia celor de la nivelul PSD. Dan Ioan Popescu , Tudor Mohora si (la Camera), Rodica Stanoiu si Adrian Paunescu (la Senat) s-ar putea sa piarda sefia comisiilor pe care le conduc, in urma voturilor din grupurile parlamentare proprii.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea