Social

Şcoli închise în California, după ameninţări cu un masacru ca în Virginia

Autorităţile au încuiat joi uşile sălilor de clasă, au coborat obloanele şi au ţinut 12.000 de copii înăuntrul mai multor şcoli din Yuba City, California, după ce un bărbat a ameninţat că va provoca un masacru precum cel de la Virginia Tech, transmite Reuters. Autorul ameninţării, un bărbat de 28 de ani numit Jeffery Thomas Carney, s-a predat joi noapte la biroul şerifului din comitatul Sutter, a anunţat şeriful într-o conferinţă de presă. Bărbatul va fi inculpat pentru proferare de ameninţări grave. Poliţia a păzit şcolile publice din oraşul situat în nordul Californiei, la 64 de kilometri de capitala administrativă a statului, Sacramento, după ce a primit informaţii că Jeffery Thomas Carney ar fi spus că plănuieşte acţiuni care vor face ca masacrul de la Virginia Tech de luni să pară lipsit de gravitate. Autorităţile locale afirmă că suspectul şi-a sunat preotul miercuri seară şi i-a spus că are o puşcă de asalt AK-47, dipozitive explozibile improvizate şi otrăvuri. Planul său era să provoace o confruntare cu poliţia în care să fie ucis, a spus el.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea