Social

Sarkozy ii trimite pe francezi la munca

Presedintele Frantei propune o reforma sociala mai curajoasa decit cea care, in 1995, a dus la greve care au paralizat tara si au rasturnat guvernul Alain Juppe. „Astazi avem trei certitudini: sistemul nu mai poate fi sustinut financiar, descurajeaza munca si nu asigura egalitatea de sanse“, a justificat Sarkozy, in fata Senatului, necesitatea unei reforme. Guvernul doreste reducerea pensiilor speciale de care se bucura peste un milion de fosti functionari si care costa statul francez in jur de 5 miliarde de euro anual. Programul de lucru de 35 de ore urmeaza sa fie abandonat, in virtutea principiului „alegeti munca, nu distractia“, iar guvernul a luat deja masuri pentru neimpozitarea orelor suplimentare. Presedintele a spus ca va stabili „masuri ferme“ impotriva somerilor care refuza doua oferte de munca sau cursuri de formare profesionala . In privinta contractelor de munca, presedintele s-a declarat in favoarea simplificarii juridice a ruperii acestora, masura ce avantajeaza angajatorii. Toate aceste reforme urmeaza sa aiba loc intr-o perioada extrem de scurta, Sarkozy asteptind ca legislatia sa fie finalizata pina in primul semestru al lui 2008. Noua partide de stinga s-au reunit ieri pentru a condamna politica sociala a presedintelui, considerind ca poporul francez se confrunta „cu cea mai grava ofensiva antisociala din ultimii 50 de ani“. Liderul socialist Laurent Fabius a deplins faptul ca „aproape toate subiectele abordate de presedinte denota o aliniere la politica organizatiilor patronale“ si a criticat faptul ca Sarkozy nu a explicat cum va fi reformat sistemul. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea