Social

Sandu a pierdut Cupa Balcanica

Presedintele FRF a sustinut organizarea unei competitii intre nationalele din estul-Europei, insa eventualii bani primiti din drepturi de televizare, prea putini, au facut ca proiectul sa nu atraga tarile vecine.

Retras, pentru moment, in fotoliul de simplu comentator al evenimentelor care domina in aceasta perioada fotbalul romanesc, Mircea Sandu , presedintele FRF, a dezvaluit ca s-a numarat printre sustinatorii proiectului care viza reinfiintarea unei competitii intre nationalele din Peninsula Balcanica. Am incercat la nivel de echipe nationale o reinviere a Cupei Balcanice, erau interesate din punct de vedere financiar Grecia si Turcia. Grecii au zis initial da, iar apoi s-au razgindit si s-a renuntat la acest proiect, a declarat Mircea Sandu intr-un interviu acordat agentiei Rompres. Principalul motiv invocat de omul numarul unu de la Casa Fotbalului este cel financiar: Daca echipele est-europene ar juca intre ele - cum se intimpla in preliminariile EURO 2008, unde sintem in aceeasi grupa cu Bulgaria -, am primi 20-30.000 de euro din drepturile de televiziune. Daca am juca insa impotriva Germaniei, am primi trei milioane de euro.

Desi Divizia A se pregateste sa-si mareasca numarul de echipe, Mircea Sandu a precizat ca in viitor sistemul s-ar putea modifica, motivul fiind normele impuse de UEFA.

Campionat cu 12 cluburi din 2010

Cluburile nu vor mai putea fi licentiate incepind cu sezonul 2007/2008 daca nu se indeplinesc mai multe criterii, iar din 2010, la revedere. Putem ajunge la un campionat cu 16, poate chiar cu 12 echipe. Legat de componentii Generatiei de Aur cooptati in echipa de la Casa Fotbalului, Mircea Sandu a precizat ca acestia sint inca la stadiul de specializare . Au trecut propriu-zis doua luni de activitate. Prunea a avut deja o prima sedinta cu Comisia de acordare a licentelor de agenti de jucatori. Daniel Prodan este pentru a doua oara in Spania. Prima oara a participat la un seminar legat de manifestarile antirasiste in competitiile sportive, iar acum participa la o reuniune a antrenorilor de fotbal in sala. Belodedici a fost cu echipa lui Marian Bucurescu (Under 17) in Bulgaria si apoi cu echipa lui Florin Cheran (Under 18) in Portugalia, a declarat Sandu, dezvaluind ca Ionut Lupescu s-a apucat deja de semnat contracte si ca se doreste organizarea unui turneu in SUA, in luna mai.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea