Social

Sa radem la "Izvor" cu Tamara Buciuceanu

Piesa este una cu o constructie foarte clara, un fel de telenovela avant la lettre, cum o numeste chiar cel care a pus-o in scena de data aceasta. Am putea distinge trei categorii de personaje, membrii conformisti ai familiei Mouret, neconformistii si cei din afara familiei, oamenii liberi, intre care, ca un tampon foarte moale, stau cei care executa ordinele noului cap al familiei, interpretat cu aplomb de Ion Cocieru. Grupul sau le cuprinde pe cele doua nepoate, pe fata supuse, dar dornice de orice aventura, in secret, interpretate corect de Ilinca Manolache si Alexandra Muraras, sotia lui Antoine, seful familiei, in interpretarea Manuelei Ciucur, care pune suflet in acest rol. In tabara opusa stau, ori mai degraba se misca viu, directorul circului in trecere prin mica localitate unde se intampla totul, intruchipat cu farmec special de Serban Pavlu , nepoata nesupusa a familiei Mouret, personaj evident de alta factura, in interpretarea gratioasa a Anei Ioana Macarie, o actrita tanara care se afirma tot mai sigur pe scenele de la Bulandra, precum si trecatoarea calareata, Daniela Nane. Sefa de fapt a acestei grupari este nimeni alta decat Mamouret, Tamara Buciuceanu, cea care isi domina rolul si pe cei din jur cu o prezenta impunatoare, trezind hohotele de ras ale spectatorilor cu mimica-i cunoscuta, dar fiind mereu noua atunci cand ajunge pe scena. Supusii-tampon ar fi preotul (Teodor Danetti), primarul (Mihai Verbitchi) si cei doi consilieri, niste marionete in mana forte a sefului familiei Mouret: Marian Simion, Dragos Silivestru. Guillaume, fiul lui Antoine, este nimeni altul decat Gheorghe Ifrim, cunoscut pentru calitatile sale de comic, pe care nu le dezminte nici in acest rol, mic in fond. Dumitru Anghel face un rol de marioneta in mana mamei sale, Mamouret, Laurent (Andrei Runcanu), logodnicul Gisellei (Adrian Niculina) si Jurnalistul (Silviu Geamanu) trec si ei prin cateva scene, Heloise (Domnita Constantinescu) este insotitoarea tipica, previzibila, a unei persoane in varsta precum eroina piesei. Spectacolul are ritm si place spectatorilor de toata mana, plasandu-se intr-o zona a divertismentului agreabil, in decorul lui Mihai Madescu si cu costumele Luanei Dragoescu. Micile scene de vis si circ sunt dansate de Simona Cuciurian si Simona Gherman. Noul "Mamouret" nu ambitioneaza la inovatii si trucuri care scandalizeaza un public traditional, este, in schimb, unul care va atrage lumea la teatru, caci cine nu vrea sa mai si rada din cand in cand si nu de o gluma joasa, ci dimpotriva.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea