Social

Rusia s-a transformat în noul paradis al fraudelor prin carduri bancare

Numărul cardurilor de credit creşte în Rusia văzand cu ochii, dar la fel de repede urcă şi numărul celor care îşi însuşesc ilegal banii altora. Astfel, rata infracţiunilor cu acest instrument de plată a ajuns să depăşească media din ţările europene. Operaţiunile frauduloase reprezintă, în Rusia, între 0,7% şi 0,9% din totalul operaţiunilor cu carduri , după cum arată mai multe studii de profil. Procentul nu pare foarte mare, dar preşedintele adjunct al boardului Soyuz Bank, Ecaterina Demigina, spune că acest tip de fraudă are o tendinţă de creştere în Rusia şi a depăşit deja indicatorul mediu din ţările europene, relatează "Kommersant". "Paradoxal, fraudele cu carduri nu sunt o problemă specific moscovită. 46% din totalul fraudelor se petrec în Sankt Petersburg, oraş care îşi adjudecă 13% din cifra de afaceri de pe segmentul cardurilor. Aici este vorba şi de indisponibilitatea poliţiei locale de a interveni pentru combaterea acestui tip de infracţiune", spune Nikolai Piatiizbianţev, şeful Departamentului de protecţie a tehnologiei informaţiei de la Gazprombank. Plătitorilor prin card nu li se solicită un act de identitate În plus, combaterea acestui tip de infracţiune este şi mai dificilă în Rusia, iar infractorii scapă de cele mai multe ori de acuzaţii. "Adeseori, băncile nu contactează poliţia deoarece aceste activităţi ilegale cu carduri bancare sunt foarte slab tratate de legislaţia rusă", spune Demigina. Un studiu realizat de săptămanalul financiar "Dengi" a scos la iveală faptul că cele mai multe cazuri izolate de fraudă întalnite de instituţiile bancare implică carduri furate sau pierdute. Infractorii le folosesc pentru efectuarea plăţilor în magazine unde nu se solicită un act de identitate al proprietarului de card. Dacă proprietarul ţine PIN-ul în apropierea cardului sau chiar îl scrie pe card, atunci infractorul îi poate extrage toţi banii din cont. Începand din iulie anul trecut, în urma unei decizii a Association of Russian Visa Member Banks, proprietarii de carduri Visa nu mai sunt obligaţi să prezinte acte de identitate cand efectuează plăţi mai mici de 1.000 de ruble. MasterCard a eliminat deja condiţia prezentării unui act de identitate la cumpărare. Bancherii ruşi îi sfătuiesc totuşi pe posesorii de carduri să nu-şi ţină cardurile la un loc cu actele şi banii lichizi şi să folosească serviciul de informaţii prin SMS. Astfel, de îndată ce se face o tranzacţie neautorizată cu cardul, proprietarul este notificat şi poate cere băncii să-i blocheze instrumentul de plată. Infractorii ruşi nu-şi pierd timpul şi nervii ca să găsească alte metode de păcălire a posesorilor de carduri, ci preferă să imite metodele care au dat deja rezultate în ţările occidentale. Carduri- cadou pentru infractori, prin poştă O mare parte din fraudele din Rusia sunt comise cu cardurile care sunt trimise clienţilor prin poştă. Cu caţiva ani în urmă, Russian Standard Bank obişnuia să trimită clienţilor săi cardurile, însoţite de codurile PIN, prin poştă. Ulterior, au încetat să mai trimită şi PIN-urile, care erau în schimb generate pentru client, în urma unei convorbiri telefonice . Şi acum, clienţii băncii îşi primesc cardurile prin poştă. În urmă cu două săptămani, poliţia rusă a descoperit o reţea de crimă organizată în care erau implicaţi angajaţi ai băncii şi lucrători poştali. Folosind cardurile, grupul a reuşit să sustragă 10 milioane de ruble de la 200 de clienţi ai băncii, arată "Kommersant". La sfarşitul lui decembrie anul trecut, VTB-24 Bank a blocat cateva mii de carduri. Ulterior s-a dovedit că infractorii instalaseră un echipament special de înregistrate a PIN-urilor şi a informaţiilor de pe benzile magnetice ale cardurilor în cateva din ATM-urile băncii. Cu ajutorul informaţiilor prelevate, infractorii fabricau carduri contrafăcute. VTB-24 Bank a spus că au fost compromise 4.400 din cardurile sale şi 4.800 carduri de la alte bănci. Pierderile clienţilor au fost estimate la 100.000 de dolari. Pe langă fraudele comise la ATM-uri, la fel de des întalnite sunt şi fraudele comise la punctele de vanzare sau în restaurante, ori cu ajutorul internetului. În restaurant, este suficient ca respectivul card să fie introdus într-un terminal echipat cu un dispozitiv de înregistrare a tuturor informaţiile conţinute de banda magnetică. În aceste cazuri, casierul este adeseori implicat, dar acest lucru este greu de dovedit, spun poliţiştii.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea