Social

Romanii ar putea profita de criza de spermă din Europa

În Marea Britanie au început să se simtă consecinţele unei legi din 2005, care permite declasificarea dosarelor donatorilor de spermă, la cererea mamei sau copilului. Băncile de spermă şi-au epuizat rezervele, iar donatorii refuză să mai vină la centrele de profil. Criza afectează familiile care îşi doresc copii, dar au probleme cu spermatogeneza. Mii de cupluri din Marea Britanie apelează la inseminare artificială sau la fecundare in vitro, multe fiind dispuse să facă " turism medical " pentru a-şi rezolva problema în zone cu o legislaţie favorabilă. Încă patru ţări europene şi Noua Zeelandă au introdus legi care deschid arhivele centrelor de reproducere umană asistată, iar o eventuală decizie a justiţiei americane într-un caz de acest fel ar putea deveni lege în SUA. În Romania, pachetul de legi ale reformei sanitare acoperă şi transplantul, reglementand favorabil atat donarea de spermă, cat şi reproducerea asistată. Sperma, produs de transplant "Sperma donată sau embrionii rezultaţi in vitro sunt considerate produse pentru transplant, ne-a declarat dr. Victor Zota, director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant. Banca de spermă are obligaţia să păstreze fişa donatorului 30 de ani, păstrand confidenţialitatea. Dacă donatorul descoperă că are o boală genetică, are obligaţia să anunţe centrul, dar identitatea sa rămane necunoscută". Prima bancă de spermă din Romania funcţionează la Spitalul "Panait Sarbu" din Bucureşti, al cărui Centru de reproducere umană asistată are cele mai bune rezultate. "Avem circa o sută de donatori, ne-a declarat dr. Anca Vasilescu, care nu sunt recompensaţi cu bani, dar obţin un set complet de analize, care altfel i-ar costa aproape 2 milioane de lei. După ce realizăm cateva donări, îi scoatem de pe liste. În ultima vreme, rezultatele centrului au atras şi cupluri din străinătate, în special romani din diaspora, dar şi italieni. Să nu uităm că primul născut din banca noastră de spermă este un băieţel venit pe lume în 2000, în Chişinău". Fişele menţionează doar caracteristicile fizice şi psihice ale donatorului, astfel încat beneficiarii transplantului să poată alege. Inseminarea cea mai ieftină din Europa Inseminarea artificială presupune introducerea spermei din "bancă", folosind un cateter special, în uter. Costul este de 200 RON, la stat, şi 400 de euro, în privat. Fertilizarea artificială se face in vitro, după prelevarea ovocitului, iar embrionul rezultat este implantat în uter. Costurile, ca şi rata de eşec, sunt mai mari: 2.000-3.000 euro. Caştigurile, în caz că vor veni mai multe cupluri străine pentru "fertilizare", sunt mai ales de imagine, promovand medicii din ţară. Cele mai profitabile servicii medicale oferite cetăţenilor din alte ţări sunt operaţiile estetice, tratamentele stomatologice sau intervenţiile chirurgicale minim invazive. Nici măcar criza de spermă din Europa nu va aduce caştiguri care să salveze fabrici nerentabile, aşa cum propuneau, acum caţiva ani, muncitorii de la ARO. Sange din placentă, depus la o "bancă" din Slovacia "Pană în prezent, nicio instituţie din Romania nu a solicitat autorizaţie de export a unui embrion sau a spermei congelate, ne-a declarat dr. Zota, însă am aprobat exportul de celule recoltate din cordonul ombilical, pentru Slovacia. Acolo, mamele pot conserva, într-o bancă de sange, celule stem , recoltate la naştere, pentru un eventual transplant de măduvă, necesar peste zeci de ani, dacă fiul sau fiica lor are leucemie." Stocarea celulelor stem recoltate la naştere este la modă peste tot în lume. Părinţii pun de-o parte sange din cordonul ombilical, pentru că doar astfel se pot recolta celule suşă, avand capacitatea de a se transforma în diverse ţesuturi şi chiar organe. Firma care recoltează celulele stem este localizată în Cluj, percepand 890 euro pentru recoltare şi 15 euro plus TVA pentru fiecare an de depozitare în Slovacia.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului