Raportul de monitorizare al Comisiei Europene (CE) asupra Romaniei insista in mod deosebit pe lupta impotriva coruptiei la orice nivel, aprecieri similare fiind facute si la adresa Bulgariei. "Este nevoie de actiune urgenta si de forta pentru a demonstra capacitatea Bulgariei si Romaniei de a lupta eficient impotriva coruptiei si de a determina un declin ireversibil al coruptiei la orice nivel", se arata in document. In cazul in care nu va fi euro daca nu creeaza agentiile de plati adecvate pentru subventiile agricole si regionale.
Progresele realizate de cele doua tari
Pe de alta parte, raportul remarca progresele realizate de cele doua tari in domeniul libertatii de expresie, al luptei impotriva coruptiei la nivel redus, al protectiei copilului si al restituirii proprietatilor in Romania. Cat despre partea economica, documentul apreciaza cresterea economica rapida si scaderea inflatiei in ambele tari, precum si privatizarea proprietatilor statului si liberalizarea sectorului telecomunicatiilor in Bulgaria sau restructurarea industriala in Romania.
Insa Bulgaria a permis marirea deficitului de cont curent, oricum mare, si nu a reusit sa implementeze o reforma substantiala a pietei muncii. In Romania, "amestecul tot mai extins al politicului a adancit dezechilibrele macroeconomice", subliniaza raportul.
Oficialii romani si bulgari, optimisti
Ivailo Kalfin, ministrul bulgar al afacerilor externe, a declarat ca autoritatile de la Sofia privesc cu mare seriozitate acest raport. "In lunile viitoare, vom face tot posibilul pentru a rezolva aceste chestiuni. Deja stim care sunt zonele cu probleme si Guvernul se concentreaza asupra acestor domenii", a afirmat el.
Monica Macovei, ministrul roman al justitiei, s-a declarat optimista ca schimbarea legislatiei va impulsiona lupta impotriva coruptiei. "In perioada urmatoare, toti asteptam rezultate in lupta impotriva coruptiei. Sunt optimista", a spus ea. "Acum suntem in al 11-lea ceas (...), vom lucra zi si noapte si cred ca avem sanse mari sa ne alaturam Uniunii Europene la timp", a adaugat Macovei.
Guvernele din ambele tari au declarat ca vor raspunde mai complet dupa publicarea raportului.
Raportul a fost considerat prea bland de ecologistii si popularii europeni