Social

Romania cere NATO sprijin in sudul Afganistanului

Refuzul germanilor si al francezilor de a trimite trupe in regiunile afgane periculoase a creat deja divergente in cadrul Aliantei. Romanii, americanii si canadienii cer noi trupe tarilor vest-europene. Romania se va alatura, la Summitul NATO din aprilie, de la Bucuresti, Statelor Unite si Canadei, care cer ca si aliatii europeni sa angajaze mai multe trupe in sudul Afganistanului, zona cea mai periculoasa. Secretarul de stat in Ministerul Apararii, Corneliu Dobritoiu, a declarat la Iasi, in cadrul unei conferinte asupra contributiei NATO in Afganistan, ca militarii romani risca sa ramina singuri in provincia Zabul, unde avem circa 500 de soldati, avind in vedere „iminenta retragere“ a partenerilor americani din zona. Zabul, provincie aflata sub comanda romaneasca, are 64 km de granita cu Pakistanul, iar in contextul agravarii tensiunilor dintre autoritatile afgane si cele pakistaneze, pericolul reprezentat de insurgenta si de traficul de droguri face ca amenintarea la adresa romanilor sa creasca mai degraba decit sa scada. In acelasi timp, fortele de politie afgane, aflate inca intr-un stadiu precar de profesionalism, reprezinta uneori mai degraba un risc pentru trupele romanesti decit un sprijin. „Este posibil sa ne confruntam cu amenintari suplimentare“, a admis Dobritoiu. In fata acestui pericol, Romania discuta cu partenerii de Alianta inca dinaintea summitului de la Riga, din 2006, despre o strategie pe 5 ani pentru Afganistan, care cuprinde necesitatea ca multi dintre aliatii europeni sa isi asume o raspundere sporita in sud. In zona din sud, de la frontiera cu Pakistanul, unde s-au regrupat militantii talibani si unde se duc luptele cele mai dure dintre acestia si fortele NATO, opereaza in principal trupe americane , canadiene, britanice si olandeze, cu sprijin din partea armatelor Romaniei, Danemarcei, Estoniei si Australiei (aceasta din urma tara nefiind membra NATO). Ceilalti membri ai NATO, desi prezenti in nordul tarii, au refuzat sa trimita trupe importante in sud, din cauza pericolelor la care si-ar expune soldatii. Germania, Franta, Turcia si Italia au respins apelurile lansate de secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer , si de secretarul american al Apararii, Robert Gates , de a suplimenta trupele din sud. La inceputul lunii februarie, Robert Gates adresa o scrisoare destul de dura ministrului german al Apararii, Franz Josef Jung, prin care ii cerea acestuia sa trimita elicoptere, trupe de infanterie si paramilitari pentru a lupta impotriva talibanilor. In viziunea americanilor, daca trupele NATO din sud nu vor fi suplimentate, exista posibilitatea ca Alianta sa isi piarda credibilitatea in Afganistan, deoarece nu va face fata insurgentilor. Ministrul german al Apararii, sprijinit de cancelarul Angela Merkel, a dat un raspuns la fel de dur omologului sau american: „Am un mandat foarte clar din partea parlamentului german. Consta in trimiterea a 3.500 de soldati la granita de nord si doar acordarea de sprijin in sud pentru o perioada limitata de timp“. Nici ministrul francez al Apararii, Hervé Morin, nu a fost de acord sa suplimenteze trupele din sud. Statele Unite vor trimite inca 3.000 de soldati (trupe combatante si instructori) in Afganistan, in luna aprilie, pentru a face fata deja „traditionalei“ amplificari a violentelor din fiecare primavara. Canada a anuntat ca misiunea sa din regiunea Kandahar, regiune extrem de periculoasa din sud, ce cuprinde 2.500 de soldati, nu va fi extinsa dupa 2011.

Reprezentanta diplomatica a Romaniei la Kabul

Romania urmeaza sa deschida o reprezentanta diplomatica la Kabul, Afganistan, in vederea promovarii intereselor de afaceri romanesti si a protectiei cetatenilor romani. Securitatea care s-a ameliorat in multe regiuni ale tarii, in ciuda dificultatilor cu care se confrunta trupele romane in sud, deschide oportunitati economice care pot fi valorificate de comunitatea de afaceri, a explicat secretarul de stat in Ministerul de Externe, Raduta Matache. Potrivit Radutei Matache, exista si o importanta simbolica a prezentei steagului romanesc si altfel decit pe cladiri militare, si, in plus, acesta ar fi un semn de incredere in eforturile autoritatilor afgane de asumare a administrarii tarii. Reprezentanta ar urma sa protejeze si interesele romanilor din Afganistan si sa culeaga informatii pentru a le putea furniza eventualilor intreprinzatori . Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea