Social

Romania a pierdut urma a 70 de copii

70 de copii scoşi din Romania în perioada 2000 - 2005, sub pretexte medicale, nu au mai revenit în ţară. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a trimis o adresă cotidianului „Gandul”, în care precizează că 69 din cei 70 de copii au fost preluaţi şi transportaţi în străinătate de 6 organizaţii neguvernamentale. Printre acestea, se află şi SERA , organizaţie înfiinţată de omul de afaceri francez Francois de Combret, un susţinător al reluării adopţiilor internaţionale. El de altfel se află la originea demersurilor care s-au soldat cu Rezoluţia Parlamentului European, din 10 iulie, prin care Romaniei i se cere revizuirea a peste o mie de dosare de adopţie. Cei 70 de copii care au fost scoşi din ţară între 2000 şi 2005 se află şi în prezent în tutela unor cetăţeni străini. Jurnaliştii de la „Gandul” cred că tutela a devenit forma mascată de adopţie, după 2001, cand guvernul de la Bucureşti a interzis adopţiile internaţionale la insistenţele baronesei Emma Nicholson .

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea