Social

Revolta muntilor

Seful Salvamont Victoria, Tomas Bross, a petrecut cu echipa sa. Ploaia torentiala a format, in numai cateva ore, un suvoi cum n-a mai vazut nimeni pana acum, pe Valea Sambetei, in Muntii Fagaras, in noaptea de 26 spre 27 august. Salvamontistii au reusit sa salveze 46 de turisti surprinsi pe munte de viitura. Sa te fereasca Dumnezeu de o furtuna pe munte! Indiferent ca e vara sau iarna. Prapadul i-a facut pana si pe salvamontistii din Victoria, care, vorba aia, au vazut multe la viata lor, sa spuna ca asemenea grozavie n-a mai existat de cand lumea si pamantul. Nu-i de colea sa vezi cum se rostogolesc norii prin vaile adanci! Mai mult de 30 de ore au umblat salvamontistii si jandarmii montani pe drumurile de piatra, scotand din ghearele mortii 46 de turisti blocati in infern. Am vazut de curand urmarile dezastrului. Si am aflat povestea salvatorilor. Oamenii au vazut, la un moment dat, cum "balaurul" a sarit din norii care "mancau" din culmile Fagarasului. Namila a luat-o la vale cu un vuiet asurzitor, maturand in calea sa padurea, chiar si brazii batrani, bine infipti in pamant sau in piatra. Suvoiul de apa s-a format dupa ce a plouat cu galeata in noaptea de duminica spre luni, iar pe la patru dimineata totul a sarit in aer. Localnicii mi-au aratat de unde a venit "sarpele", tocmai de sus, de la vreo 2.000 de metri altitudine. Si acolo se vad brazi culcati la pamant. Dar nu numai apa a facut prapad, ci si bolovanii cat casa ori bustenii care, purtati de iures, s-au transformat in adevarate ghiulele. Toata "armata" asta de apa, piatra, lemn si noroi a rupt in calea ei, in mai multe locuri, drumul forestier de-a lungul Vaii Sambetei, dar a spulberat ca pe nimic si poduri zdravene, din beton. Asa a fost in fatidica zi de 27 august 2007. Lumea din zona, chiar si cei batrani, se jura acum ca asemenea grozavie nu s-a mai vazut vreodata. Vacanta in papuci In urma viiturii de la sfarsitul lui august, s-au ... Pana si seful salva­montistilor din orasul Victoria, Tomas Bross, la cei 59 de ani ai sai, imi spune ca de cand face meseria asta, din 1970, n-a mai vazut Fagarasul atat de suparat. Si, slava Domnului, uriasul se "incrunta" de multe ori la oameni! Pe urma aflu de cei opt salvamontisti care au plecat pe munte inainte de "scandalul" de pe inaltimi. Echipa stia deja de la meteorologi ca natura pregateste un pocinog in Fagaras, asa ca o parte din salvatori au plecat pe drumurile inalte, impreuna cu jandarmii montani, sa le spuna turistilor sa nu stea in calea torentului ce urma sa vina. Ca doar erau destui calatori de weekend pe acolo, fiind inca perioada vacantelor. "Multi erau turisti de promenada, imbacati ca de oras, in tricouri si pantofi, fara bocanci, fara haine de schimb, numai cu o sacosica in mana. Erau si multi copii", aud de la omul muntelui. Unii turisti au plecat, dar altii au ignorat sfatul autoritatilor. 30 de ore de chin Mai apoi, dupa ce natura s-a dezlantuit, 14 salvamontisti au muncit fara intrerupere , o zi si o noapte, tot alaturi de jandarmi, pana au reusit sa evacueze din perimetrul calamitat 46 de oameni. Unii dintre turisti au ajuns la limita dintre viata si moarte, din cauza frigului, mai ales ca aveau si hainele ude. "Cu unii dintre ei n-am mai reusit sa coboram pe Valea Sambetei, pentru ca apa era prea mare, asa ca am luat-o pe alt drum, prin padure, pe creasta", povesteste seful. No­roc ca o masina de teren a salvamontistilor a ramas blocata pe drum, din cauza unui pod rupt, asa ca mai multe persoane s-au inghesuit in ea, vreo opt insi, din cate am inteles. Acolo s-au incalzit cat de cat si au reusit sa reziste astfel pana cand ­le-au venit ajutoarele sa-i scoata din clestele inaltimilor. Salvati din nori Asta ar trebui sa fie o lectie pentru toti cei care vor sa se intoarca intregi din vacanta. "Chiar si vara trebuie sa ai imbacaminte si incaltaminte de schimb cand urci pe munte, plus hrana si apa, pentru ca nu stii ce se intampla la 2.000 de metri altitudine. Sa fii pregatit de orice chiar si pe traseele usoare", e sfatul unui salvamontist pentru iubitorii de drumetie. Ascultati cu ocazia asta ce zic oamenii care au in grija o buna parte din cei mai inalti munti din Romania, pentru ca Salvamontul Victoria are in competenta partea estica a Fagarasului, intre Saua Comisu si Saua Podragu. Asta inseamna trei varfuri de 2.500 de metri plus alte cinci de peste 2.400 de metri, la care se adauga 30 kilometri de creasta, la 2.000 de metri altitudine. Ca multi turisti nu respecta muntele, asta e clar, si se vede mai ales din faptul ca, zilnic, salvamontistii acorda primul ajutor chiar acolo, sus, pe munte, la cate patru-cinci oameni care si-au rupt o mana sau un picior, si-au dislocat umarul ori si-au spart capul. La care se adauga, in medie, vreo 30 de operatiuni de amploare in fiecare an, pentru salvarea nesabuitilor cazuti in vagauni sau blocati intre cer si piatra, dupa ce au vrut sa faca pe alpinistii. Doar niste furnici… In fine, care e definitia salvamontistului? Omul din fata mea spune, dupa ce a trait cu muntele vreme de 37 de ani, ca trebuie sa vrei sa faci bine altora. "Daca n-ai asa suflet, nu esti salvamontist". Si sa nu te plictisesti niciodata, chiar daca mergi pe acelasi traseu de sute de ori pe an. Oricum, "muntele nu e niciodata acelasi, nici macar de dimineata pana seara", aud povestea pasilor pe poteca ce insoteste furiosul rau Valea Sambetei. De sus, din nori, de la 2.544 de metri altitudine, Moldoveanu se "uita" la noi ca la niste furnici care ii "gadila" bataturile. Aboneaza-te la Newsletter-ul de Turism Acasa.ro ca sa afli care sunt cele mai frumoase destinatii de vacanta.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea