Trei tineri scoliti la Stanford, Pepperdine si Wesleyan povestesc ce au in plus fata de cei din Romania, ce satisfactii au la intoarcerea in tara si cum cistiga repede bani. Romanii scoliti in afara tarii se diferentiaza imediat de cei ramasi aici prin relaxare si optimism. Au recunoasterea inelelor Stanford, siguranta cunostintelor obtinute in universitatile americane, expunere internationala prin internshipuri in domenii variate si abordeaza capitalist provocarile din mediul privat balcanic.
„Mama a platit 150 de dolari sa ii faca un CV“
Pina sa ajunga absolvent al Universitatii Pepperdine, in domeniul economie, specializarea negociere, Mike Costache si-a construit mai intii CV-ul. „Cind am ajuns in America, mama a auzit ca trebuie sa isi faca CV ca sa se angajeze. In Romania nici macar nu auzisem de cuvintul asta. Mama a platit atunci pe cineva cu 150 de dolari ca sa ii faca un CV“, destainuie cinstit tinarul de 28 de ani din secretele familiei. Asezat confortabil in fotoliul din show-roomul Maserati, Mike povesteste ca el a fost nevoit sa o ia invers.
„Ca sa apuci sa scrie trei rinduri la rubrica internshipuri din CV, trebuie sa te duci sa fii asistentul cuiva“, explica Costache, diferit de ceilalti romani prin multitudinea de joburi pe care le-a avut. „In SUA trebuia sa ai macar trei internshipuri ca student. Pina la 18 ani eu fusesem salvamar si ajutor de timplar. Ce invatasem acolo? Sa matur? Ce puteam sa descriu in CV? Ca am carat prosoape? Si atunci m-am gindit ca trebuie sa ma duc sa fac internshipuri, sa fiu asistentul unui om, nu conteaza cine e, contabil, avocat, broker“, povesteste Costache.
Cuvintul-cheie in ceea ce-l priveste este „oportunitati“. Asta l-a si atras in Romania, ideea ca la Romanian International University Fair poate sa il cunoasca pe reprezentantul Harvard, venit la recrutare de tineri. A ramas aici de doi ani si lucreaza in calitate de consultant pentru trei firme: un importator de masini, o firma care produce bauturi energizante si inca una de software.
Lumea intr-un inel Stanford
Andrei Stamatian a absolvit Universitatea Stanford in 2000, apoi cel mai titrat MBA, INSEAD din Franta. Despre colegii lui de liceu din Cluj, pe care i-a revazut dupa zece ani, spune ca par ca se descurca toti. „Cei care au ramas in oras lucreaza la diverse companii, unii in televiziune, altul la o ferma de pui care i-a ramas mostenire si a continuat-o, citiva au o firma de import-export“, se lasa iscodit ardeleanul, acum director de dezvoltare al Bancii Raiffeisen.
Relatia cu fostii colegi de liceu este mai putin sistematizata. In schimb, are acces la toata reteaua de absolventi Stanford, imprastiati in toata lumea. „In Romania, daca ai un inel de aur, lumea spune ca este ghiul. Asta este inelul Stanford, cu emblema universitatii, anul absolvirii si specialitatea pe care am facut-o. E foarte bun ca modalitate de recomandare. Eu stiu toate inelele de la universitatile americane mari. In momentul in care dai mina, stii de la ce universitate vine. E ca un semn de recunoastere obisnuita“, explica Stamatian semnificatia bijuteriei americane de pe mina dreapta.
„In Romania, nimeni n-avea voie sa lucreze“
Plecat de la 11 ani din Romania, Mike Costache cistiga bani tot de atunci. „Pentru ca imi doream o bicicleta, am vindut rosii si ceapa intr-o piata din Israel pentru 100 de dolari “, spune Mike. Diferenta dintre resemnarea balcanica a parintilor sai si dorinta copilului de a dobindi prin munca ce isi dorea este explicata scurt: „In Romania nimeni nu avea voie sa lucreze. Singurii pe care ii vedeai lucrind in piata erau copiii de tigani“. Din piata a ajuns ajutor de timplar, apoi gradinar si a mutat mobila .
Jobul de pizza delivery l-a ajutat sa-si plateasca leasingul masinii noi, dar si asigurarea si benzina. „Parintii imi dadeau putin, ca oricarui licean, dar mai aveam nevoie si de haine si de distractie... Rata la masina era 267 de dolari, asigurarea - 130, benzina era inca 80-100, deci se faceau vreo 600 de dolari pe luna si mai aveam nevoie de 100 de dolari ca sa ma duc cu prietena la mall, la un film“, insira detaliile vietii de licean din New Jersey Mihai, devenit Mike intre timp.
Student, sub aripa protectoare
Mike Costache recunoaste ca nu cauta sa fie angajat aici. „Eu am un contract de consultanta cu firmele acestea, niciodata nu o sa am nevoie ca statul roman sa-mi valorifice mie diplomele. Oricum nu valoreaza nimic hirtia aceea. Conteaza ce ai in cap si ce relatii ti-ai facut cu studentii care acum si ei au crescut“, e de parere Costache. Pina atunci, Mike il invata tot ce stie pe un alt roman. „Astazi am avut o intilnire unde l-am luat cu mine pe un baiat de la Academia de Studii Economice. I-am zis ca ii platesc eu facultatea pina invata management si pina termina facultatea, iar el trebuie sa gaseasca o nisa unde sa faca ceva ce i-ar placea. Atunci vom face o firma in care el va avea 10%, in care eu o sa investesc“, incheie vizionar Costache.
„Mi-ar fi greu la stat“
Andrei Stamatian e de parere ca nu isi pierde tineretile muncind in Romania. „Satisfactiile vin atunci cind vezi ca poti sa schimbi, sa optimizezi procesele, modul in care se lucreaza, iar in pozitia mea din banca, unde intru in contact cu toate partile, pot sa o vad in ansamblu“, explica sursa energiei sale. „In America se considera normal sa muncesti 60 de ore pe saptamina. Eu cred ca muncesc cam 50 si niciodata in weekend, pentru ca banca e inchisa atunci“, recunoaste absolventul de Stanford, care a terminat cu o medie de 3,83 din 4 puncte posibile. Stamatian este foarte fericit ca nu trebuie sa lucreze pe contracte unde sa depinda de timpul in care se fac lucrurile la stat.
„Ceea ce merge foarte bine in banca este ca, daca am o intilnire la ora 15.00, sala este rezervata si oamenii vin la 15.00. Mi-ar fi greu la stat, pentru ca, de exemplu, daca ar fi sa platesc peste o luna, n-as putea decit peste cinci, ca asa a venit bugetul“, descrie Stamatian realitatea romaneasca din ce mai vede la televizor. Cit despre Bucuresti, nu se mai supara ca nu sint toate strazile asfaltate sau verdeata in parcuri, pentru ca „se asteapta sa nu fie“.
„Daca ar fi sa plec din nou, as pleca“
Razvan Ceapa are 26 ani si a absolvit Wesleyan University in 2004. Are trei diplome, in Biologie moleculara, Computer Science si Economie. In Romania o foloseste doar pe cea de-a treia, in calitate de Business Consultant intr-o firma germana. Pentru ca experienta i-a schimbat viata, Razvan a decis sa isi construiasca un site sub forma unui ghid pentru elevii romani care vor sa obtina o bursa in SUA.
Dintre argumentele pro-America, tinarul mentioneaza excelenta sistemului de invatamint universitar si posibilitatea de a face bani. „Daca ai trait cu impresia ca, odata ajuns in America, iti va fi usor sa faci bani, sa stii ca ai dreptate. Se fac bani lucrind in campus ca student, lucrind in vacante si iti poti gasi slujbe bune dupa absolvire“, explica Razvan Ceapa. Desi a avut multe momente cind ar fi vrut sa se intoarca in tara, a decis sa ramina sa lucreze acolo dupa absolvirea universitatii.
„Am observat ca toata lumea a avut momente in care s-a saturat de America, dar ca in mare parte lumea a hotarit sa ramina aici sa lucreze sau a ramas sa faca doctoratul“, se destainuie el. Razvan Ceapa recunoaste ca, „daca ar fi sa plec din nou, as pleca“, desi America este foarte departe, educatia este mult mai ieftina in Europa, ajutorul financiar se obtine foarte greu si nu poti sa cumperi bauturi alcoolice sau sa intri in cluburi pina la 21 de ani.
https://acasa.ro
165
60
