Social

Regele Mihai a intrat, in sfarsit, in posesia domeniului Peles

Ieri, la Palatul Victoria, s-a semnat Memorandumul privind retrocedarea domeniului Peles catre Casa Regala. Memorandumul a fost semnat de secretarul general al Guvernului, Radu Stroe, si de seful Casei Regale, Andrew Popper, cel care a negociat cu autoritatile romane problema retrocedarii castelelor Peles si Pelisor . La semnarea documentului nu a fost prezent ministrul culturii si cultelor, Adrian Iorgulescu, cel care, cu aproximativ trei saptamani in urma, a semnat decizia de retrocedare a Pelesului si Pelisorului catre Casa Regala a Romaniei, domeniu în care este inclus si terenul aferent celor doua castele. Tot atunci, a fost semnata, de directorul Centrului European de Cultura Sinaia, decizia de retrocedare catre Casa Regala a vilelor Stavilari (hotel-restaurant) si Casa Ceramicii (complex). „Prin acest Memorandum, Majestatea sa Regele Mihai primeste proprietatile care i se cuveneau si se angajeaza sa transforme muzeul Peles în muzeu al statului roman, evident contra unei sume de bani ce va fi negociata. De asemenea, Majestatea sa Regele Mihai îsi asuma obligatia de a nu mai revendica bunurile din cadrul Castelului Peles care, evident, sunt fundamentale în existenta unui muzeu de asemenea anvergura pentru natiunea romana“, a spus Radu Stroe. (continuarea in Gardianul )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea