Social

Referendum pentru parlamentul unicameral

Presedintele Traian Basescu a declarat, sambata, la intoarcerea din Statele Unite, ca va discuta cu partidele parlamentare in legatura cu posibilitatea organizarii unui referendum prin care sa consulte populatia daca e de acord cu un sistem parlamentar unicameral . "La sfarsitul saptamanii viitoare voi invita partidele la consultari si voi incerca sa duc lucrurile catre un referendum, in acord cu partidele. Daca nu, o sa-l facem...", a spus Basescu. Odata cu aceasta invitatie la dialog, seful statului le-a raspuns dur celor care s-au opus ideii sale privind trecerea de la sistemul parlamentar bicameral la cel unicameral. "Se pare ca s-au enervat foarte multi in Romania si pot sa ii anunt public ca voi merge pana la a declansa un referendum, sa vedem daca poporul vrea doua Camere sau o singura Camera. Si sa vedem daca cumva indraznim sa mai comentam dupa votul electoratului (...). Eu am convingerea ca electoratul din Romania ar dori o singura Camera din foarte multe motive", a declarat seful statului. Printre cei care s-au opus propunerii presedintelui Basescu se afla premierul Calin Popescu Tariceanu si liderii UDMR. Potrivit unor informatii neoficiale, agenda discutiilor pe care presedintele Romaniei le va avea cu partidele contine si alte probleme, in afara celei privind modificarea Constitutiei . Basescu vrea sa reaminteasca formatiunilor aflate la guvernare ca a trecut mai mult de o luna de cand a cerut adoptarea unei noi legi a spitalelor, eliminarea monopolului unor firme de pe piata energiei sau scoaterea la concurs a posturilor de conducere din vami si nu s-a intamplat nimic de atunci. Alte posibile teme de discutie cu partidele au fost enuntate de seful statului la intalnirea cu presa de limba romana din Statele Unite: schimbarea Legii de organizare a radioului si televiziunii publice, precum si a Legii administratiei locale.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea