Social

Răzvan Lucescu şi George Copos s-au înţeles pentru un nou contract

După lungi negocieri, principalul acţionar al clubului Rapid, George Copos, a anunţat că a ajuns la un acord cu antrenorul Răzvan Lucescu pentru un nou contract, îmbunătăţit. “Am discutat cu Răzvan şi am ajuns la un acord. Practic, noul contract este ca şi semnat. Din păcate nu pot să dezvălui detalii despre acest nou angajament. Dar suma de 250.000 de euro pe sezon este doar o dezinformare a presei. Ce pot să spun este că Răzvan a primit un contract corect”, a spus Copos. Lucescu avea pană în acest moment unul dintre cele mai mici salarii din Liga I, el încasand doar 70.000 de euro annual. Actuala înţelegere dintre Răzvan Lucescu şi clubul Rapid se pare că este mai mică de 200.000 de euro anual, dar tehnicianul giuleştean urmează să încaseze diverse bonusuri în funcţie de obiectivle îndeplinite. Noul contract are specificată o clauză de reziliere de ambele părţi de aproximativ 100.000 de euro. Răzvan Lucescu a confirmat că a ajuns la un acord cu clubul din Giuleşti, dar a anunţat că mai întai doreşte ca şi contractele jucătorilor de bază de la Rapid să fie îmbunătăţite şi parafate, lucru pe care conducerea l-a promis de sezonul trecut, cand Rapid a ajuns pană în sferturile Cupei Uefa şi a terminat pe locul doi în Liga I. „Contractul meu este mai puţin important decat cele ale jucătorilor. Şi-ar putea pierde concentrarea dacă înţelegerile lor nu sunt finalizate”, a spus Lucescu. Astfel, George Copos a afirmat că următorul pe listă în ceea ce priveşte majorarea contractului este căpitanul echipei, Vasile Maftei . De asemenea li se vor mări salariile şi jucătorilor Marius Constantin, Mugurel Buga , Dănuţ Coman şi Ionuţ Rada. “Tuturor celor care au contracte mici li se va face o mărire în funcţie de contribuţia fiecăruia la performanţele echipei. Oricum, zvonurile că vom opera şi micşorări de salarii sunt false. Este exclus să le tăiem băieţilor din bani”, a explicat Copos.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea