Social

Rapid – Steaua: Seara deciziilor



Cele doua rivale bucurestene isi vor disputa in meciul din Giulesti statutul de favorita pentru cursa de urmarire a liderului CFR Cluj, dar invingatoarea isi va consolida locul 2, care duce in preliminariile Ligii Campionilor.



Cele mai eficiente echipe romanesti in confruntarile europene asteapta meciul din aceasta seara, programat de la ora 20:30, ca pentru un start adevarat catre atingerea principalului obiectiv: Liga Campionilor.



AMBItII. Remiza nu este luata in calcul de cele doua tabere, in ciuda faptului ca un eventual rezultat de egalitate ar putea conveni Stelei, echipa care a avut un start mult mai bun de sezon. Cu toate acestea, presedintele executiv al ros-albastrilor, Valeriu Argaseala , a anticipat: “Meciurile pentru locul unu si pentru locul doi sunt foarte importante si foarte grele. Noi nu jucam niciodata la egal. Nu va fi remiza in Giulesti!”. Fostul adversar de duminica si ma­na­ger al Stelei, Mihai Stoica, a de­cla­rat: “in opinia mea, la titlu, principalul sau atu fiind acela ca are posibilitatea sa-si ame­lio­reze jocul, avand jucatori foarte valorosi”. De partea cealalta, directorul executiv al Rapidului, Nicolae Ma­nea a reactionat: “Ma gandesc sa batem pe Steaua si apoi sa se roage de noi sa batem si pe CFR. Asa, ne ducem noi pe locul 1, iar Steaua si Clujul raman sa se bata pentru locul doi. Steaua se vede campioana deja. si noi am vrut sa fim si inca vrem, dar nu stiu daca mai reusim. Cred ca ei sunt super multumiti daca termina pe locul doi, care duce in Liga Campionilor. Totusi, e normal sa spui ca vrei locul 1”.



ACTORI

Jucatorii celor doua echipe sunt montati pentru meciul extrem de important. “Daca vom castiga in Giulesti ne distantam la cinci puncte si atunci locul doi ar fi in siguranta. Chiar daca ei traverseaza o perioada mai proasta, ambele echipe au sanse egale. Toti suntem concentrati, acesta fiind un derby in care trebuie sa dai totul pe teren. Conteaza si forma de la ora meciului. si un egal ar fi bun, pentru ca am ra­mane la doua puncte in fata Rapidului”, a declarat play-maker-ului trupei din Ghencea, Nicolae Dica. “Cred ca va fi un meci mai greu decat cel cu CFR Cluj, pentru ca jucam in deplasare. Rapid are un lot valoros, iar Coman este cel mai bun prieten al meu de acolo. Cred ca fara el Ra­pid ar fi fost mult mai jos in clasament. Ma bucur ca si-a revenit dupa accidentare. As vrea sa mai spun ca datorita Stelei si Rapidului Romania poate inscrie o echipa direct in grupele Ligii Campionilor. in special noi, Steaua, am facut performanta in Europa, am adus pe Real Madrid si Arsenal la Bucuresti”, a mai adaugat decarul Stelei. “Ma bucur ca sunt apreciat, poate ca asta se datoreaza prestatiilor din ultima vreme. Steaua este periculoasa, a adus jucatori straini de valoare, dar eu cred ca cel mai important transfer este, de fapt, revenirea capitanului Mirel Radoi”, a raspuns goalkeeper-ul giuleste­nilor, Danut Coman.


Amintiri

inaintea meciul din Giulesti, Mihaita Nesu si-a amintit de alte confruntari cu Rapid: “Cred ca am adunat cel putin ze­ce meciuri contra Rapidului. Toate victoriile obtinute impotriva «visiniilor» sunt momente frumoase pentru mine. Cel mai placut dintre ele este insa, de de­par­te, acel sfert de finala din Cupa UEFA, cand noi am mers mai departe dupa doua egaluri”.


"Acum!"

Giulestenii isi pun foarte mari sperante in meciul cu Steaua. “Se stie ca daca invingi Steaua iti stergi toate pacatele. Ar fi un dezastru sa pierdem”, a spus Herea. “E partida perfecta pentru a ne reveni. stiu ca Steaua e o echipa mare, dar cu totii am muncit din greu toata saptamana pentru acest derby”, a declarat atacantul portughez Joao Paulo. “Normal ar fi ca Rapid si Steaua sa mearga in Liga Campionilor. Ar fi frustrant pentru noi daca am rata acest obiectiv, dar asta ar insemna ca in viitor trebuie sa muncim si mai mult decat am facut-o pana acum. Totusi, sunt optimist, pentru ca daca nici acum, cand intalnim Steaua, nu ne punem orgoliul la bataie, atunci cand?!”, a afirmat Costin Lazar .


Siguranta

"Meciul cu Steaua este decisiv si sunt sigur ca-l vom castiga. Avem un lot echilibrat si chiar daca am avut un inceput mai slab de sezon sper ca prin aceasta victorie sa ne revenim. Posturile lui Rednic si ale celor din conducerea administrativa nu sunt in pericol, indiferent de rezultatul meciului. Acest derby se va juca cu sufletul, nu vor conta banii. Nu vreau sa comentez eu arbitrajele Stelei, fiindca are cine s-o faca" George Copos, finantator Rapid


Calcule

"In meciul cu Rapid ma bazez pe valoarea jucatorilor, fiindca suntem mai buni decat ei si vom castiga. Noi trebuie sa castigam toate meciurile pentru a putea cuceri titlul, altfel ne luam adio. De la Rapid cel mai mult imi place de Cesinha, care este un jucator periculos, in rest nu prea vad cine ne-ar putea pune probleme. Cred ca rapidistii pot spera cel mult la un rezultat de egalitate, si acesta cu noroc”

Gigi Becali, finantator Steaua


S-a facut afacerea!

Finantatorul gruparii de langa Podul Grant, George Copos, si Fathi Taher au ajuns la un acord privind preluarea de catre omul de afaceri sirian a 80 la suta din actiunile SC FC Rapid SA. Potrivit unor apropiati ai partilor implicate in tranzactie, actele au fost deja definitivate si urmeaza sa fie semnate pana la sfarsitul acestei saptamani. La randul sau, Taher a admis faptul ca afacerea este ca si perfectata, dar cu amendamentul ca suma care face obiectul acesteia nu este de 40 de milioane de euro, cum s-a vehiculat in ultima vreme. “O sa aflati despre cati bani este vorba in momentul in care se va perfecta tranzactia. Vom face totul public”, a spus omul de afaceri arab. Totodata, Fahti Taher a precizat ca George Copos va ramane in cadrul clubului ca actionar minoritar si se va ocupa in continuare de echipa. Altfel, fostul presedinte al Progresului, Gino Iorgulescu , si antrenorul italian Cristiano Bergodi au dezmintit faptul ca vor veni in Giulesti odata cu preluarea clubului de catre Taher.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea