Social

Rapid, cel mai concludent succes din acest sezon

Dupa ce a "salvat" Rapidul in jocul cu U Craiova (1-1, gol egalizator) si returul cu FK Sarajevo (2-0, golul calificarii), Viorel Moldovan a mai iesit o data in evidenta si sambata a inscris o dubla care i-a adus vicecampioanei cel mai concludent succes din acest sezon in Liga I. "Vio a aratat ce inseamna un varf de atac", a spus la final antrenorul Razvan Lucescu, unul dintre cei care l-au determinat pe atacant in vara sa nu renunte la fotbal. Evolutia lui Viorel Moldovan a fost apreciata si de antrenorul oaspetilor, Gheorghe Multescu. "Si la meciul cu Steaua am avut nesansa de a juca in-ainte de un meci de cupa europeana . Am reusit sa le dam o replica buna si chiar sa fortam egalarea, dar n-am avut si noi un Moldovan", a subliniat Multescu, care considera ca altul ar fi putut fi rezultatul daca nu ar fi fost nevoit sa improvizeze pe axul central al apararii. Antrenorul Razvan Lucescu s-a declarat increzator in faptul ca echipa Rapid va creste de la meci la meci, dupa perioada mai dificila traversata in acest debut de sezon. "A fost un meci controlat in totalitate de Rapid. Scorul putea fi mai mare. Putem fi optimisti ca vom creste, a fost o perioada foarte grea", a spus Lucescu, care a mentionat ca revenirea lui Maldarasanu, dupa o lunga perioada de indisponibilitate, ii provoaca "o satisfactie uriasa" si considera ca mijlocasul Costin Lazar, achizitionat de la Sportul Studentesc , impreuna cu Ionut Mazilu , a demonstrat in meciul cu FC Vaslui ca este un castig pentru Rapid. Tudor, la mijloc Gigi Multescu a lasat sa se inteleaga ca a fost nemultumit de prestatia arbitrului Alexandru Tudor , amintind si de meciul Rapid-Sportul din finalul campionatului trecut, cand acelasi "central" a fost acuzat ca nu a sanctionat jocul violent al giulestenilor. "Cred ca am fost destul de sugestiv (n.r. - prin protestele din timpul meciului). Au fost niste faze... calcat pe spate, pumni in gura... A fost mai putin decat anul trecut cu Sportul, trebuie sa recunosc. Tudor nu se dezice. Rapid este mai puternica decat Steaua. Cu Steaua am fost dezavantajati clar", a punctat Multescu. Antrenorul rapidist Razvan Lucescu a tinut sa-l contrazica pe tehnicianul vasluian, subliniind ca nu ar trebui sa faca remarci despre arbitraj decat dupa ce va vedea inregistrarea meciului. "Au fost doua penaltiuri neacordate pentru Rapid in prima repriza: un hent clar si un fault la Moldovan. Inainte sa faca remarci despre arbitraj, domnul Multescu ar trebui sa se uite la caseta. Noi avem meci de meci probleme de arbitraj. Intr-un viitor apropiat se vor intoarce aceste greseli si in favoarea noastra".

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea