Social

PSD şi PRM au depus în plenul Senatului moţiunea simplă privind Educaţia

Senatorii PSD şi PRM au depus, miercuri, în plen, moţiunea simplă intitulată "Falimentul învăţămantului şi cercetării romaneşti", semnată de 69 de parlamentari. Senatorul PSD Angel Talvar a anunţat, miercuri, de la tribuna Senatului, depunerea de către reprezentanţii PSD şi PRM a moţiunii împotriva ministrului Educaţiei, intitulată "Falimentul învăţămantului şi cercetării romaneşti". Iniţiatorii moţiunii au cerut în plenul Camerei să se disună iniţierea procedurilor privind prezentarea, introducera pe ordinea de zi şi dezbaterea moţiunii în plenul Senatului. Preşedintele de şedinţă, Doru Ioan Tărăcilă (PSD), a anunţat că textul moţiunii va fi analizat de către preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, pentru a se constata dacă sunt îndeplinite toate condiţiile privind iniţierea sa, urmand ca acesta să stabilească data dezbaterii în plen. Biroul Permanent Naţional al PSD a decis, luni, iniţierea la Senat a unei moţiuni simple pe tema Educaţiei, a declarat preşedintele formaţiunii, Mircea Geoană. Moţiunea simplă intitulată "Falimentul învăţămantului şi cercetării romaneşti" îl acuză pe actualul ministru al Educaţiei, democratul Mihai Hărdău, că, "ajuns accidental" în fruntea ministerului, "a devenit rapid groparul învăţămantului romanesc". PSD apreciază, în textul moţiunii, că promisiunile ministrului Educaţiei "au realizare zero" în practică, acestuia reproşandu-i-se că pe timpul ministeriatului său au avut loc cele mai ample greve din sistem, că examenele naţionale "au fost fraudate", că mai mult de jumătate din unităţile de învăţămant au fost neautorizate medico-sanitar la începerea anului şcolar în curs. Social-democraţii afirmă, în moţiunea simplă pe tema Educaţiei, că "recordul absolut" al activităţii ministeriale a lui Mihail Hărdău a fost achiziţionarea microbuzelor şcolare "la suprapreţ şi neconforme cu necesitatea de a transporta elevii la unităţile şcolare", ajungand astfel să rămană "împotmolite în noroi".

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea