Social

PSD a inceput negocierile cu stingul

Diaconescu n-a fost invitat, Ponta zice ca nu e interesat, Corlatean spune ca azi si miine negocierile nu sint transparente. PSD nu pare sa stie ce se va intimpla in cazul in care va cadea guvernul Tariceanu. Liderii pesedisti au declarat luni ca vor initia negocieri „transparente“ cu celelalte partide pentru gasirea unei solutii politice postmotiune. Ieri trebuia formata echipa de negociatori ai PSD. Evident, nu s-a inghesuit nimeni. Vicepresedintele Cristian Diaconescu sustine ca el n-a fost chemat sa faca parte dintr-o astfel de echipa. Vicepresedintele Victor Ponta spune ca nu-l intereseaza subiectul. „Habar n-am de negocieri si nici nu ma intereseaza. Eu nu sint de acord nici cu PNL, nici cu PD. De PRM sau PC nu mai vorbesc. Nu vad de ce m-ar chema pe mine la negocieri. Poate ca sa-i mai sperii un pic“, declara Ponta. Singurul care pare sa stie ceva e foto ). Acesta afirma ca, in calitatea sa de secretar general al PSD, va trebui sa mearga la negocieri. „O sa vedem zilele astea. N-au avut loc inca negocieri“, ne declara Corlatean ieri la prinz. La scurt timp dupa aceasta, pe agentiile de stiri aparea o informatie despre o discutie intre Mircea Geoana si Marko Bela. Acesta din urma a declarat, citat de MEDIAFAX, ca a discutat telefonic cu liderul PSD, Mircea Geoana, caruia i-a spus ca absenta unei strategii in cazul adoptarii motiunii de cenzura este o greseala si ca la fel s-a procedat in cazul initiativei de suspendare a sefului statului. Din declaratiile lui Corlatean reiese ca PSD nu e deloc pregatit pentru negocierile pe care Geoana le anunta luni „transparente“. „Azi si miine (negocierile - n.r.) nu sint transparente, ca plecam prin tara la diferite actiuni. Avem si scoala de vara de joi, la Mamaia“, a mai spus Corlatean. Intrebat cind vor avea loc aceste negocieri, secretarul general al PSD a afirmat, misterios, ca „sint tot felul de momente potentiale“. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea