Social

Protectia Consumatorului ii lasa pe copii fara brichete

Toate brichetele vindute in Romania vor trebui sa aiba mecanisme care sa impiedice folosirea lor de catre copii. Aceasta este cea din urma masura de aliniere la reglementarile UE in domeniul protectiei consumatorilor.„Incepind din martie nu se vor mai vinde decit brichete care vor avea un dispozitiv special de blocare a aprinderii, care nu poate fi actionat de copii“, declara Marian Zlotea, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului (ANPC). El a precizat ca agentii economici trebuie sa vinda pina pe 11 martie 2007 toate brichetele existente in stoc, altfel acestea vor fi scoase de pe piata la data respectiva. In plus, agentii economici, dar si distribuitorii trebuie sa ofere informatii privind securitatea generala a produselor, un raport care cuprinde si rezultatele unui test special care sa ateste rezistenta la actionarea brichetei de catre copii, pentru fiecare model de bricheta. Acest raport trebuie sa certifice ca, in urma testului, respectivele brichete nu permit sa fie actionate de copiii cu virste de pina la 14 ani. O data cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor trebuie sa se adapteze cerintelor europene, explica Marian Zlotea. La nivelul UE, decizia a fost luata ca urmare a incendiilor provocate de copii, care constau in citeva zeci de vieti anual. Se scoate abonamentul in avans Totodata, companiile de telefonie mobila, cablu si de energie electrica ar putea fi constrinse sa renunte la taxa de abonament platita de catre consumatori, cu o luna in avans. „Primele demersuri au fost facute si deja una dintre marile companii de cablu a renuntat la aceasta taxa. Urmeaza sa purtam discutii si cu ceilalti furnizori, sa le propunem renuntarea la plata in avans a abonamentului, deoarece consumatorii ar trebui sa plateasca pentru serviciile de care dispun, si nu de cele care ar putea dispune“, declara Gheorghe Ciubotaru , vicepresedinte ANPC. Centrala de reclamatii non-stop Pina la sfirsitul acestei saptamini, reprezentantii ANPC doresc sa puna in functiune un dispecerat cu program de functionare non-stop, pentru a prelua reclamatii de la consumatori. De asemenea, ANPC anunta ca pe linga numarul de TelVerde pentru reclamatii, deja existent la 0800 080 999, a fost deja alocat un nou TelVerde gratuit pentru consilierea agentilor economici, la 0800 888 881. „Agentii economici pot fi consiliati la acest numar, in legatura cu orice problema legata de comercializarea produselor si de serviciile pe care acestia le pun la dispozitia clientilor“, explica Marian Zlotea. Inspectorii ANPC vor efectua controale la agentii economici si in zilele de simbata si duminica.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea