Social

Protasov: "Am jucat bine"

Şahtior a ratat o şansă de aur luni, fiind învinsă în campionat de Dnepr Dnepropetrovsk , echipă antrenată de fostul stelist Oleg Protasov . În cazul unei victorii, echipa din Doneţk, la care Marica a jucat toate minutele, ar fi egalat liderul Dinamo Kiev în clasament. Cum Dnepr s-a impus cu scorul de 3-2, titlul se va decide, cel mai probabil, în meciul direct dintre Şahtior şi echipa din Kiev. După meci, fostul antrenor stelist ne-a declarat că prezenţa lui Mircea Lucescu în Ucraina avantajează fotbalul din ţara sa şi a infirmat o posibilă revenire la Steaua. - Felicitări pentru victorie, domnule Protasov ! Cat de greu e să învingi Şahtiorul? - Mulţumesc. E interesant să joci împotriva unei echipe ca Şahtior, care are ataţia jucători de clasă. Cert e că am început prost, dar am arătat pană la urmă că avem o echipă valoroasă. Oricum, lupta pentru titlu rămane între ei şi Dinamo Kiev, ca în ultimii ani. Am jucat bine. - Din sezonul viitor, speraţi să intre şi Dnepr în această luptă? - E foarte dificil. Avem nevoie de jucători mai buni pentru a face acest lucru. Cred că preşedintele lui Dnepr ştie acest lucru şi e pregătit să aducă fotbalişti mai valoroşi la echipă. - Piaţa din Romania vă poate oferi aceşti jucători? - Sincer să fiu, am pierdut contactul cu fotbalul romanesc. Mai ştiu cate ceva despre băieţii mei de la Steaua, la care ţin foarte mult. În rest, din Romania aflu mai multe de la jurnalişti. - Cum vi s-a părut Marica în meciul de duminică? - Îmi place foarte mult acest jucător. Are calităţi certe, deşi uneori nu marchează din poziţii aparent simple. Ca orice atacant tanăr, trebuie să joace cat mai mult pentru a simţi jocul mai bine. La Şahtior e greu să fi titular indiscutabil. Au foarte mulţi jucători importanţi pe fiecare post. - Cum îl vedeţi pe Mircea Lucescu în fotbalul ucrainean? A avut destul de multe contre cu federaţia, de cele mai multe ori din cauza arbitrilor. - Un antrenor foarte bun. A adus multe lucruri bune în Ucraina şi cred că fotbalul nostru are mult de caştigat cand sunt importaţi oameni ca Lucescu. De arbitri are tot dreptul să vorbească, pentru că fotbalul e viaţa lui şi e normal să-ţi aperi munca. - În ultima vreme s-a zvonit că aţi putea reveni la Steaua, unde suporterii vă consideră cel mai bun antrenor din ultimii ani. - E imposibil, am încă doi ani de contract cu Dnepr. Apreciez că suporterii nu m-au uitat, dar în acest moment nu pot lua în calcul o asemenea variantă. - Cum vi s-a părut evoluţia Stelei în Liga Campionilor? - Nu comentez. Au un antrenor şi, în plus, e dificil să vorbesc despre o echipă pe care nu am urmărit-o îndeaproape în ultima vreme. - Ucraina a primit dreptul de a organiza Euro 2012 alături de Polonia. - M-am bucurat foarte mult pentru ţara mea cand am aflat. Organizarea Campionatului European din 2012 va schimba Ucraina. Se va lucra enorm la infrastructură pentru a face faţă cerinţelor UEFA. Chiar la Dnepropetrovsk vom avea un stadion nou şi consider că decizia UEFA a ajutat întreaga ţară să evolueze.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea