Social

#litoral #1 mai #cale ferata #cfr calatori #bucuresti constanta #semnalizare #calatorie tren

Promisiunea ministrului Transporturilor, indeplinita: ajungi la mare cu trenul in timp-record

Promisiunea ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, a devenit realitate. Acesta anuntase saptamana trecuta ca, incepand cu 28 aprilie, durata calatoriei cu trenul spre litoral va fi injumatatita si va ajunge la doar doua ore si 40 de minute.

Se pare ca ministrul Transporturilor a reusit sa indeplineasca aceasta minune, spre marea bucurie a romanilor dornici sa ajunga cat mai repede pe litoral de 1 Mai. Pana pe 6 mai, drumul cu trenul pana la Constanta va dura doar doua ore si 40 de minute, un record pentru CFR Calatori in ceea ce priveste calatoria pe ruta Bucuresti-Constanta.

Aceasta realizare a fost insa posibila cu ajutorul a 350 de jandarmi care pazesc calea ferata de hoti si al angajatilor CFR, care au fost pusi sa stea pe traseu si sa se ocupe de semnalizare.

"S-a reusit chiar sa se ajunga cu 3 sau chiar 5 minute mai devreme. Este un experiment pe care il facem pentru perioada Sarbatorilor. Sunt convins ca voi avea sprijinul primului-ministru pentru a gasi bani ca sa platim Jandarmeria", a declarat ministrul Transportului, Relu Fenechiu.

De asemenea, Relu Fenechiu a declarat ca are de gand sa introduca pe mai multe rute si camere de supraveghere video, proiect ce ar costa 40 de milioane de euro.

Sursa foto: puterea.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea