Social

Prima mansa de sperante

Victoria Romaniei asupra Cehiei a readus sansele de calificare la Cupa Mondiala din Germania. Tricolorii nu evolueaza astazi, dar spera ca, la sfirsitul zilei, sa distinga mai bine turneul final.

Finalul meciului dintre Romania si Cehia, cistigat autoritar de elevii lui Victor Piturca cu 2-0, a dat startul sperantelor de calificare la Cupa Mondiala din Germania. In al doisprezecelea ceas, ipoteza accederii la barajul pentru mondialele de anul viitor s-a transformat intr-un adevarat crez al tricolorilor, pentru care un egal si o infringere ale cehilor, dublate de o victorie a noastra contra Finlandei, ar reprezenta ingredientele unei reveniri de ultim moment. Astazi, romanii participa pasiv la prima mansa de sperante, cind cehii joaca pe teren propriu cu Armenia. Cu toate acestea, sansele tind inca spre zero, un fapt intiparit si in mintea tricolorilor. Va fi foarte dificil sa ajung cu reprezentativa Romaniei la turneul final al Cupei Mondiale din 2006. Cu toate acestea, exista o sansa si trebuie sa credem in ea, apreciaza jucatorul lui Palermo, Paul Codrea , introdus in partea a doua a meciului cu Cehia.

Koller l-a solicitat la maximum pe Ovidiu Petre

Desi au trecut patru zile de la triumful de la Constanta, cu precadere pentru jucatorii-surpriza aruncati de Piturca in lupta, ecourile victoriei nu s-au risipit. Domnul Piturca ne-a spus sa ne autodepasim, sa luptam mai mult ca ei, sa ne batem pentru fiecare minge, sa ne dorim mai mult decit ei victoria. Nu ma asteptam sa fiu titular. Dupa ultimele evolutii din campionat, nu cred ca meritam asta. A fost decizia domnului Piturca si ii multumesc pentru increderea acordata, isi aminteste timisoreanul Ovidiu Petre, odata ajuns la club. Mijlocasul de pe Bega a avut dificila sarcina de a-l marca pe uriasul Jan Koller, ceea ce i-a dat suficiente batai de cap. N-as vrea sa imi aduc aminte de Koller. A fost dificil. Cu toate ca eu eram inalt, el era si mai inalt decit mine, si mai greu. E bine ca n-a marcat, asa ca pot spune ca mi-am facut datoria, a precizat Petre.

Badoi, plictisit de antrenament

Singurul rapidist chemat sub tricolor de Victor Piturca, Valentin Badoi, a evoluat aproape o repriza pe flancul sting al nationalei. Desi nu se astepta sa evolueze atit de mult, giulesteanul s-a achitat de sarcini si gratie sistemului de antrenamente. La echipa nationala nu sint antrenamente mai grele decit la Rapid. Cel de doua ore a fost plictisitor, dar a fost bun. Am exersat multe scheme, asa ca antrenamentul a dat randament, a punctat Badoi.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea