Social

#buget mosternire tariceanu #economie #emil boc #traian basescu premier

Premierul Basescu si-a prezentat planul anticriza

Cu mandat de la Boc, presedintele a prezentat problemele economiei, dar a gasit si rezolvarea acestora, in primul rand, in fondurile europene pentru infrastructura ale caror conditii de accesare le-a discutat deja cu presedintele CE. Mircea Geoana, Traian Basescu si George Constantin Paunescu au pus la cale, impreuna, economia Romaniei.

"Va asigur ca toate solutiile viabile discutate aici vor fi si adoptate". Astfel si-a inceput discursul presedintele Romaniei, Traian Basescu, prezent la Conferinta Nationala a Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania.

"Este greu ca presedinte sa spui 'am mandatul Guvernului', dar va asigur ca urgenta de a stabili parametrii bugetului cat mai rapid a decis ca Guvernul sa decida ca astazi sa se intalneasca", a mai adaugat presedintele motivand reunirea de vineri a Executivului. Luandu-si in serios rolul de garant al Guvernului la conferinta amintita, presedintele a identificat si patru paliere pe care criza financiara si economica a actionat in Romania.

In opinia lui Basescu, "punctul cel mai sensibil" il constituie "contractia pietelor", mai ales a celor de export. "Romania era un mare exportator catre Germania, Franta etc. S-au produs contractii considerabile, iar acest fapt afecteaza si Romania", a spus seful statului. Lipsa finantarilor generata de reticenta bancilor mama de a mai alimenta cu lichiditati institutiile de credit locale, evolutia negativa a leului in raport cu euro, dar si lipsa de incredere a investitorilor sunt celelalte trei probleme majore ale economiei, in opinia presedintelui.

Oficialul de la Cotroceni a identificat si solutia la toate aceste probleme in fondurile europene, care anul acesta vor avea o valoare dubla fata de 2008. "Pentru anul acesta vom avea la dispozitie 5,9 miliarde de euro. Inlesnirile sunt foarte importante si Guvernul le va analiza. Banii nerambursabili sunt sursa reala de miscare a Romaniei in aceasta perioada de criza", a mai spus Basescu. De altfel, Basescu a mai amintit ca in urma unei discutii cu Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, a reusit sa obtina o reducere a perioadei de aprobare pentru proiectele de achizitii publice facute cu bani de la Uniunea Europeana.

Presedintele a mai spus ca "economia este blocata de Guvern", impreuna cu administratiile locale are datorii de "peste doua miliarde de euro" catre firme. "Primul lucru care trebuie facut este ca aceste datorii sa fie urgent achitate pentru a da lichiditate agentilor economici. Din discutiile pe care le-am avut aseara cu ministrul de Finante, decizia este ca, esalonat, pana la mijlocul lui martie, aceste datorii sa fie integral achitate pentru a da agentilor economici posibilitatea sa reintre in miscare", a declarat Basescu.

Gandul scrie ca premierul Boc arunca in joc un plan anticriza secret si o crestere economica de 2,5%, iar proiectul de buget pe 2009 va fi gata abia la sfarsitul lunii ianuarie. Bugetul nu este inca gata, Guvernul Tariceanu a lasat multe facturi neplatite, iar noul Cabinet "coace" un plan anticriza. Acestea sunt pe scurt concluziile sedintei de sase ore a Guvernului Boc pe marginea proiectului de buget pe anului 2009. Nici o veste nu a venit de la Executiv nici in ceea ce priveste majorarile salariale, atat de asteptate dupa controversata "lege 50%". Ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, a fost foarte evaziv referitor la includerea lor in proiectul de buget.

"Majorarile salariale nu au facut obiectul discutiei (...) Limita cheltuielilor este de 34,6% din PIB, iar in acest cadru vom incerca sa trecem majorarile. Daca incap, vor trece, daca nu, nu vor fi trecute", a spus ministrul. Basescu fuge de un imprumut de la FMI, aflam si din Evenimentul zilei. Ultimul lucru pe care il va face guvernul va fi sa imprumute bani de la Fondul Monetar International (FMI), a declarat, vineri, Traian Basescu, presedintele Romaniei, in cadrul dezbaterii organizate de oamenii de afaceri pentru gasirea de solutii pentru depasirea crizei. Seful statului a afirmat ca deficitul de cont curent poate fi finantat din fonduri ale institutiilor financiare europene.

In plus, "Romania nu mai poate fi asezata in matricea FMI. Am depasit marginile matricei pe care Fondul le impune unei economii, si nu numai economiei, ci si societatii", a explicat Basescu. El sustine ca tara noastra nu se va confrunta cu lipsa banilor daca vom reusi sa folosim fondurile europene. De altfel, in opinia presedintelui Romaniei, absorbtia banilor de la UE este una dintre prioritatile guvernului. Potrivit datelor prezentate de el, in 2007 si in 2008 am reusit sa cheltuim numai circa 200 de milioane de euro din suma de 1,85 miliarde de euro, virata in conturile Ministerului Finantelor.

Prioritatea zero a actualului cabinet este insa achitarea datoriilor in valoare de peste doua miliarde de euro pe care institutiile publice le au fata de firme, considera presedintele Basescu. De altfel, o decizie in acest sens a fost luata chiar ieri, in cadrul sedintei de guvern.

Executivul a decis sa plateasca esalonat, incepand cu aceasta luna, restantele pe care le are fata de companii pentru facturile neachitate emise la 31 decembrie 2008. Potrivit lui Gheorghe Pogea, ministrul de finante, aceste facturi sunt in valoare de 7,7 miliarde de lei (2,1 miliarde de euro). Prima plata, in valoare de 600 milioane de lei, va fi achitata dupa 25 ianuarie, urmand ca in februarie si in martie sa fie platite inca 1,5 miliarde de lei, respectiv 900 milioane de lei.

Traian Basescu sustine ca o sursa importanta de bani pentru bugetul statului o reprezinta limitarea salariilor si a pensiilor personalului din aparatul de stat. "Guvernul trebuie sa fie hotarat, sa nu priveasca la 2009 ca la un an electoral", a afirmat presedintele. In caz contrar, anul in curs va fi ratat, precizeaza el. Potrivit datelor prezentate de seful statului, in Romania sunt circa 3,5 milioane de salariati la firme din domeniul productiei si serviciilor.

Acestia sustin 4,9 milioane de pensionari la stat, doua-trei milioane de pensii agricole, precum si pe cei 1,5 milioane de functionari publici. Pe de alta parte, Mircea Geoana, presedintele PSD, prezent la dezbateri, a declarat ca sustine majorarea pensiilor si salariilor pentru persoanele cu venituri mici. In acest fel va fi stimulat consumul, care a scazut din cauza crizei economice, a adaugat presedintele Senatului. Basescu combate criza cu salata, titreaza Jurnalul National, adaugand ca seful statului a gasit solutia pentru criza economica: ambalajul frumos.

"Cumparati o salata de la Carrefour Orhideea si una romaneasca si vedeti de ce romanii o prefera pe cea din import", a spus Traian Basescu la conferinta "Prioritati si masuri concrete anticriza" organizata de Alianta Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR). "Agricultura este una dintre marile probleme ale Romaniei: nu putem sa ne hranim populatia. Pana cand nu legam productia agricola de industria alimentara, vom fi doar simpli producatori de plante.

Orice export de grau, de porumb sau de carne de vita din Romania este de fapt un export de subventie. La legume-fructe e dezastru - cu cat produci mai mult, cu atat pierzi mai mult. Trebuie diminuate importurile si asa s-ar ajuta formidabil deficitul (de cont curent - n.r.)", a argumentat presedintele. Oficial ne merge rau, titreaza si Ziua.

Apocalipsa dupa Tariceanu este mult mai grava decat se astepta actuala Putere, iar Basescu si ministrii cabinetului Boc dau din colt in colt incercand sa alcatuiasca Bugetul pe 2009. "Aceasta diferenta inseamna, in bani, 6,7 miliarde de euro cheltuiti mai mult de fostul Guvern. Iar cheltuielile nu au mers spre investitii, ci directionate spre cheltuieli de personal (mai mari cu 35% decat in 2007) si bunuri si servicii (mai mari cu 36,1% decat in 2007)", a spus Boc.

El a precizat si ca facturile pe care Guvernul nu le-a platit anul trecut se ridica la 1,1 miliarde de euro. Plata facturilor restante ale Guvernului reprezinta una dintre prioritatile actualului Cabinet. Cabinetul Boc se afla intre ciocan si nicovala: cresterea veniturilor bugetare pentru sustinerea subventiilor si investitiilor, adica ale cheltuielilor, si masuri de relaxare fiscala , pentru a "lasa" agentii economici sa respire in perioada crizei economice.

Presedintele Traian Basescu a declarat ca urgenta stabilirii parametrilor bugetului de stat a facut ca Executivul sa se reuneasca ieri, in sedinta, precizand ca solicitarile ministerelor ar impinge bugetul catre un deficit de noua procente. Seful statului s-a dus ieri la Palatul Victoria, in jurul orei 17.20, in conditiile in care sedinta de Guvern, in care subiectul principal de discutie l-a constituit proiectul de buget pentru 2009, a inceput la ora 11.00.

Guvernul a facut o radiografie a anului 2008, a anuntat premierul Boc. El a precizat ca, la o crestere economica de 7,8%, deficitul bugetar a ajuns la 5,2%, cel mai mare dupa 1990. "Aceasta diferenta inseamna, in bani, 6,7 miliarde de euro cheltuiti mai mult de fostul Guvern. Iar cheltuielile nu au mers spre investitii, ci directionate spre cheltuieli de personal (mai mari cu 35% decat in 2007) si bunuri si servicii (mai mari cu 36,1% decat in 2007)", a spus Boc.

El a precizat si ca facturile pe care Guvernul nu le-a platit anul trecut se ridica la 1,1 miliarde de euro. Plata facturilor restante ale Guvernului reprezinta una dintre prioritatile actualului Cabinet. Premierul Emil Boc sustine ca presedintele Traian Basescu a sosit, ieri, la Guvern pentru a avea o discutie informala cu ministrii, in care le-a transmis acestora "un mesaj de salut si solida­ritate".

El a aratat ca seful statului a sosit la Palatul Victoria dupa sedinta de Guvern si a avut o discutie de aproximativ 20 minute cu membrii Cabinetului, intr-o sala alaturata celei in care se desfasoara reuniunile Executivului.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea