Cine este singurul supravietuitor
Vishwash Kumar Ramesh are 40 de ani si locuieste de peste 20 de ani in Londra, alaturi de sotia si copilul sau. Venise in India pentru a-si vizita familia si urma sa se intoarca in Regatul Unit insotit de fratele sau, Ajay Kumar Ramesh, 45 de ani, care este in continuare dat disparut.
Cum s-a petrecut accidentul
Avionul, un Boeing 787-8 Dreamliner, a decolat la ora locala 13:39 de pe aeroportul din Ahmedabad, avand ca destinatie Londra Gatwick. La doar 30 de secunde dupa decolare, aeronava s-a prabusit peste o zona rezidentiala, provocand un dezastru cu peste 240 de morti.
Vishwash a relatat pentru Hindustan Times: „La treizeci de secunde dupa decolare, s-a auzit un zgomot puternic si apoi avionul s-a prabusit. Totul s-a intamplat atat de repede.”
Declaratiile cutremuratoare ale lui Vishwash
„La treizeci de secunde dupa decolare, s-a auzit un zgomot puternic si apoi avionul s-a prabusit. Totul s-a intamplat atat de repede… Cand m-am ridicat, erau trupuri peste tot in jurul meu. Eram ingrozit. M-am ridicat si am fugit. Erau bucati din avion peste tot. Cineva m-a prins de mana si m-a urcat intr-o ambulanta care m-a dus la spital”, a declarat Ramesh pentru Hindustan Times.
Supravietuitorul zborului Air India, Vishwash Kumar Ramesh, a povestit cum a scapat ca prin minune din infernul care a urmat tragediei: „Avionul s-a rupt, iar scaunul meu a fost smuls. Asa am fost salvat”, le-a spus el medicilor care il trateaza la Spitalul Civil din Ahmedabad, potrivit moneycontrol.com.
„Nici eu nu pot sa cred ca am iesit viu din asta”, a mai declarat el intr-un interviu acordat DD News.
La momentul prabusirii, el statea pe locul 11A, langa o usa de urgenta. Scaunul s-a desprins, iar asta i-a salvat viata. A reusit sa se tarasca afara printre ramasitele avionului si a fost gasit mergand inca pe picioarele lui, desi era ranit la piept, fata si membre.
Drama personala: fratele disparut
Fratele sau, Ajay, nu a fost in acelasi rand cu el. Vishwash si-a exprimat disperarea din spital: „Va rog, ajutati-ma sa-mi gasesc fratele. Era in acelasi avion.”
Autoritatile, alaturi de echipele de interventie specializate, continua operatiunile de recuperare a victimelor si lucreaza intens la procesul de identificare a acestora. Procesul este greoi, deoarece majoritatea victimelor au fost carbonizate, iar identificarea se realizeaza prin mijloace medico-legale si analize ADN, acolo unde este necesar.
Un miracol cu gust de durere
Desi viata i-a fost crutata ca prin minune, Vishwash este traumatizat. Accidentul i-a lasat nu doar rani fizice, ci si o pierdere profunda. Este singurul care a iesit viu dintr-un mormant colectiv cu 241 de suflete.
Aceasta poveste nu este doar despre noroc sau destin, ci despre fragilitatea vietii, forta instinctului de supravietuire si suferinta tacuta a celor ramasi in viata.