Social

#mircea geoana #petre roman #politica #paznici #traian băsescu

Politica vazuta din ghereta paznicilor de partid

Jan Vladoiu , portarul care detine cheia sediului central al PSD, si Nea Vasile , paznicul sediului PDL de pe Aleea Alexandru, au uitat pentru o clipa de unde-si iau salariul si si-au dat cu parerea in ceea ce priveste politica. Mai rezervat a fost cel de-al treilea interlocutor, nea Traian, usier la PNL.

Lui Basescu i-au placut dintotdeauna lacrimile, independentul Oprescu are nostalgii, Nastase e proletar, Berceanu, Blaga si Videanu sunt unsi cu toate alifiile, iar Geoana e un ganditor. Acestea sunt concluziile lui Jan Vladoiu, care nu da un viitor coalitiei PSD-PC-PDL.

"Mi-e frica sa nu se-ntample ceva intre ei. Vad ca cateodata mai vin fulger, se umple curtea de masini si mai face cate-o sedinta pe-aicea pe la 10-11 seara. E probleme, s-a inghesuit prea multi acolo, nu le convine posturile, e ceva, nu stiu, dar dupa mine asa, ca nu-s chiar politician din asta asa, dar mare mirare sa nu se sucareasca", a explicat el reporterilor de la Gandul.

Nea Janica nu vorbeste ca outsider, ci ca fost jucator, retras din cursa cand a obosit: "In ‘90, cand a iesit Iliescu si Roman in fata, aveam o bucurie sa-i sprijin. Atuncea am platit si cotizatia ca membru timp de cateva luni, cand era FSN-ul. Dar pe urma m-am mai racit cand am vazut ca nu tine cu poporul, ca nu da, ca e viata asta grea asa. De atunci nu ma mai intereseaza pe mine politica. Si m-am mai gandit eu asa: la ce bun sa fiu membru, ca neavand nici studii, cine m-ar fi pus pe mine sus? Sunt atatia inaintea mea".

Paznicul a mai avut o sclipire de speranta politica in 2004, cand a candidat Adrian Nastase la prezidentiale: "Cand am pus stampila pe buletin in dreptul domnului Nastase, am apasat mai tare, sa iasa votul mai bine, mai vizibil". Visul lui Jan Vladoiu de a-l vedea pe Nastase presedinte nu s-a implinit, in schimb a ajuns sa-l vada in fiecare zi.

"Timp de un an, cand eram paznic la sediul din Baneasa, il intalneam mereu, ca el e presedintele Consiliului National si are biroul acolo.

Lumea zicea de el ca a fost infumurat ca prim-ministru, dar mie mi s-a parut popular. Ma saluta mereu, zambea. Poate si cu necazurile astea, cum a tot primit, a mai lasat-o mai moale. Geoana e diferit. Uneori e atat de prins de probleme, sau poate o fi avand necazuri , ca fiecare, incat nici nu raspunde la buna ziua de ingandurat ce-i".

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea