Social

Politia politica nu-i mai poate apara pe turnatorii gri

Cei care au semnat angajamentul cu Securitatea, dar nu au facut rau ar putea sa nu mai capete certificat de buna purtare. Colegiul CNSAS a decis ieri sa propuna Parlamentului o modificare a Legii de deconspirare a Securitatii ca politie politica, in care sa introduca o noua categorie de informatori, a celor care au avut angajament, dar care nu au facut politie politica. „Din aceasta categorie fac parte persoane care poate au primit cadouri din partea Securitatii - de ziua lor, de sarbatori -, dar care nu au facut politie politica, iar prin eventualele note nu au adus prejudicii cuiva“, a aratat Cazimir Ionescu, membru al Colegiului CNSAS. Atit Legea nr. 187/1999 privind deconspirarea Securitatii ca politie politica, cit si Ordonanta nr. 16/2006, prin care a fost modificata legea, nu prevad decit doua categorii de persoane in raport cu Securitatea: cei „curati” si cei care au facut politie politica. Modificarea legii va fi propusa inainte ca textul ordonantei sa ajunga la dezbaterea in plenul Senatului. O culpa mai mica Propunerea CNSAS este considerata oportuna de reprezentantii societatii civile, tinind cont ca exista cazuri notorii de persoane despre care se stie ca au colaborat cu Securitatea si au primit totusi certificat ca nu au facut politie politica. Sorin Rosca Stanescu , directorul ziarului „Ziua“, de exemplu, a recunoscut ca a colaborat cu Securitatea si ca a semnat chiar un angajament in acest sens. Cu toate acestea, prin certificatul dat de CNSAS, el este absolvit de orice legaturi cu Securitatea. Este si cazul fostului premier Radu Vasile, care a colaborat cu Securitatea fara sa faca totusi politie politica - arata fostul presedinte Emil Constantinescu . Daca va trece de Parlament, propunerea CNSAS va face ca acestia sa se situeze in noua categorie de informatori. „Cei din categoria asta nu au facut politie politica, dar nici nu sint ca ceilalti, care au refuzat orice colaborare si au avut de suferit, au fost dati afara din scoli sau de la serviciu“, spune Cazimir Ionescu. Fostul presedinte Constantinescu apreciaza initiativa CNSAS, sustinind ca in perioada comunista au existat trei tipuri de cariere. „Carierele distruse de Securitate - ale celor care au refuzat sa colaboreze, insa au platit pentru originea lor -, carierele create de Securitate - ale celor care au facut pactul si au devenit santajabili - si carierele construite prin eforturi personale disperate - ale celor care au refuzat sa colaboreze“, arata Emil Constantinescu, plasindu-i in prima categorie pe Ticu Dumitrescu , in cea de-a doua pe Traian Basescu si pe Theodor Stolojan, in cea de-a treia pe el insusi. Pactul cu Securitatea presupunea avantaje profesionale imense: promovarea rapida, posibilitatea de a sustine un doctorat si de a pleca in strainatate. „Spalarea” trecutului va fi mai dificila Constantinescu considera ca nuantarea propusa de CNSAS ar fi trebuit sa se afle inca din 1999 in lege. Radu Filipescu, membru in Comisia prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste, considera bine venita aceasta modificare a legii. „Chiar daca nu ai suficiente probe, e normal sa poti da totusi un verdict. Lipsa de probe putea duce pina acum Colegiul CNSAS intr-o extrema sau in cealalta“, sustine Radu Filipescu. El crede ca introducerea noii categorii va opera automat si o selectie la accesul in anumite pozitii, chiar daca legea va restrictiona in continuare la functii publice doar pe cei care au facut politie politica. Informatori racolati de la 12 ani Propunerea CNSAS a fost facuta in contextul discutiei despre copiii-informatori. „Existau retele de copii recrutati de Securitate, de la virsta de 12 ani“, spune Cazimir Ionescu. Reteau de informatori minori era extinsa in toate judetele, fiind preferati elevii caministi, cei cu note mari, proveniti din familii modeste, cu o origine sociala sanatoasa, din rindul muncitorilor si al taranilor. Multe dintre notele acestora vizau propriii parinti, profesorii si colegii. „Lumea trebuie sa afle ca s-au facut asemenea nemernicii“, conchide Cazimir Ionescu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea