Social

PNL si PD, de-a stinga si de-a dreapta Moastelor

Si anul acesta, Sfinta Liturghie oficiata la Iasi cu ocazia Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva a fost confiscata de breasla politica. Singurii care au avut acces duminica in Catedrala Mitropolitana de la Iasi au fost politicienii si oficialitatile locale, mai numerosi insa decit in orice alt an. Democratii in dreapta, liberalii in stinga, cu precizarea ca primul rind al taberei democrate a fost rezervat pentru ministri. Cu toate acestea, ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei , a nimerit in mijlocul democratilor de rind, adica mai in spate. Pentru a evita astfel de situatii, Corpul de ordine al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei i-a invitat apoi pe democrati sa intre pe usa laterala din dreapta, iar pe liberali pe cea din stinga. Printre cei care s-au inghesuit in Catedrala s-au aflat ministrul Economiei si Comertului, Varujan Vosganian, ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei , ministrul Administratiei si Internelor , Cristian David, presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, presedintele PD, Emil Boc, democrata Elena Udrea, pesedistul Ilie Sirbu, presedintele PNG, Gigi Becali. Sfinta Liturghie a fost oficiata de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, alaturi de IPS Serafim, mitropolit de Stagon si Meteora (Grecia). Dupa cuvintul PF Daniel catre credinciosi, soborul de preoti s-a retras in Palatul Mitropolitan. Politicienii si oficialitatile locale insa au luat cu asalt raclele Sfintelor Moaste, ale Cuvioasei Parascheva si ale Sfintului Ioan Gura de Aur. Desi in fruntea lungului sir de pelerini erau oameni care aveau deja 30 de ore de stat pe un frig de 4 grade Celsius, jandarmii au blocat coada pentru „primii credinciosi ai tarii“. Unii dintre ei, respectiv liberalii, isi dadusera testul de credinta si cu o zi inainte, cind blocasera coada pentru premierul Tariceanu si baroneasa Emma Nicholson . Seful statului a ajuns si el in curtea Mitropoliei, in jurul orei 16.00. Daca anul trecut si Traian Basescu a trecut peste rindul de enoriasi la pupatul Sfintelor Moaste, anul acesta a preferat doar o baie de multime. „Nu am sarutat Moastele pentru ca nu am stat la rind“, a explicat presedintele Basescu. Apoi, Traian Basescu s-a intilnit cu PF Daniel, cu care a stat pret de 45 de minute la Palatul Mitropolitan. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea